Voluntarii nostri dragi – psiholog Adriana Sirbu

Psih. Adriana Sirbu, la una dintre activitatile la APCA Galati

Voluntar psiholog, coordonatorul programului de grupuri de suport pentru părinți derulat la APCA din septembrie 2012, doamna Adriana Evelina Sîrbu este un colaborator fidel al asociației. Dumneaei este al doilea voluntar pe care vrem să îl cunoașteți, după ce, recent am scris despre cățelușa Daisy (și despre stăpâna ei, Dora).


„Cele câteva cuvinte pe care vreau, ca voluntar, să le transmit membrilor asociației beneficiarilor, simpatizanților, precum și celorlalți voluntari, într-un cuvânt, grupului de oameni inimoși din cadrul APCA, sunt cuprinse în randurile următoarei povești pe care v-o dăruiesc cu mare drag”, ne-a transmis doamna Adriana Sirbu. Mai jos este povestea. Sperăm să trageți și voi învățăminte din această istorioară frumoasă.


Despre curajul de a risca o încercare

Un rege îşi puse curtea la încercare pentru un post important. Numeroşi oameni puternici şi înţelepţi se aflau în jurul lui. „Întelepţilor”, spuse regele, “am o problemă şi vreau să văd care dintre voi este în stare să o rezolve.”

Îi conduse pe oameni la o uşă enormă, mai mare decât văzuse cineva vreodată. Regele le explică: „Aici vedeţi cea mai mare şi cea mai grea uşă din regatul meu. Care dintre voi poate să o deschidă?”


Unii dintre curteni doar scuturară din cap. Alţii, care se numărau printre cei înțelepţi, se uitară la ușă mai de aproape, dar recunoscură că nu pot să o facă. Când înțelepţii spuseră asta, restul curţii consimţi că această problemă era prea dificil de rezolvat. Un singur vizir se duse la uşă. O examină cu ochii şi cu degetele, încercă mai multe modalităţi de a o deschide şi, în cele din urmă, o trase cu o smucitură puternică. Şi uşa se deschise. Fusese lăsată întredeschisă numai, nu închisă complet, şi nimic altceva nu fusese necesar, decât bunăvoinţa de a realiza ceva și curajul de a acţiona cu îndrăzneală.


Regele spuse: „Vei primi postul de la curte, pentru că tu nu te bizui doar pe ceea ce vezi sau auzi; tu îţi pui propriile puteri în joc şi rişti o încercare.”

(povestire dupa Nossrat Pesechkian)