Povestea lui Eduard, un copil cu o inima SPECIALA

Eduard

EU sunt Eduard, un copil cu o inima SPECIALA

Am apărut în viața părinților mei pe 14 august 2006, făcându-i mamei un cadou aproape de ziua ei, fiind dorit și mult așteptat, iubit și înconjurat de atenție. Viața familiei mele s-a schimbat radical, când, la două luni, am fost diagnosticat cu o malformație cardiacă – inimioara mea avea nevoie urgentă de operație. Părinții mei au plâns necontenit, dar nu s-au descurajat și, când am împlinit un an, un doctor român deosebit și un spital de specialitate din Germania mi-au salvat viața.

Părinții mei au crezut că bătălia s-a sfârșit, dar greul abia uma să înceapă, autismul deja îmi fura copilăria. Nu reușeam deloc să mă dezvolt ca ceilalți copii și, la 4 ani, am fost diagnosticat cu Tulburare de tip autist, ADHD și deficit de atenție. Eu nu îmi amintesc mare lucru, știu doar că mă învârteam ore întregi sau repetam obsesiv gesturi și nu mă interesa mai nimic în jurul meu. Acum, după 5 ani de terapie și logopedie, sunt alt copil, dar în continuare unul SPECIAL. Lucruri care, vouă, vi se par ușor de înfăptuit, pentru mine necesită eforturi înzecite pentru a le putea deprinde. Deși par inofensive pentru voi, zgomotele mă sperie tare. Am nevoie să fiu ajutat și, când reușesc ceva de unul singur, vă rog să mă lăudați. Tocmai poate pentru că îmi lipsește încrederea în mine, îmi doresc și mai mult atenția celorlalți. Îmi este greu să cer prietenia cuiva, dar sunt fericit când un copil mi se adresează. Uneori poate nu știu să răspund și atunci spun o replică pe care am învațat-o din desene animate. Când nu reușesc să termin de scris, la testare sau dictare, mă supăr și câteodată protestez în felul meu. Vă rog însă să treceți peste asta, să aveți răbdare cu mine și alături de voi sigur pot reuși să progresez!

Ca mine sunt și alți copii SPECIALI, ai căror părinți duc aceeași luptă, zi de zi, ani la rând, deși ne este mult mai greu decât vă puteți închipui. Asta pentru că autismul este recuperabil în diferite grade, pe diferite arii de dezvoltare și este nevoie de o întreagă echipă complexă, formată din terapeuți, logoped, coordonator, „shadow” pentru școală etc. Și, de cele mai multe ori, chiar părinții copiilor cu autism devin specialiști, iar aceștia sunt cei care mișcă lucrurile în bine pentru un viitor cu mai multe speranțe, cu ajutorul ONG-urilor pe care le-au înființat în diferite orașe din țară, al campaniilor 2% și al diverselor proiecte și campanii, derulate cu sprijinul comunității locale, care înțelege încet-încet că „Autismul este RECUPERABIL și chiar putem lupta ÎMPREUNĂ!”

Material realizat in cadrul proiectului „CURIER pentru AUTISM”, campanie de informare, constientizare si integrare scolara a copiilor cu autism, derulat de APCA Galati in anul scolar 2015 – 2016, sprijinit financiar de compania FAN Courier.