Povestea lui Dănuţ Filip

Nouă ne-a rămas speranţa

Dănuţ este un baieţel simpatic, vesel, care nu stă o clipă locului. S-a născut pe 27 septembrie 2009, prematur, cu o greutate de 2,200 kg. Mi-a dat emoţii şi-n timpul sarcinii. În luna a treia am fost la un pas să-l pierd, iar toată sarcina de atunci încolo a fost cu iminenţă de avort.

Piticul ăsta s-a comportat, bebeluş fiind, normal. Cel puţin, aşa credeam eu. A zâmbit, a gângurit… Chiar începuse spre 10 luni – 1 an să spună câteva cuvinte. Fără sens, cred acum. A fost un bebeluş cuminte, care dormea bine noaptea şi nu era plângăcios. La mâncare n-a fost mofturos niciodată.

Griji am început să-mi fac în jurul vârstei de 2 ani. Deşi îmi amintesc că m-a pus deseori pe gânduri pe la un an şi jumatate pentru că, ok, nu vorbea, dar nici nu se uita la mine să-mi răspundă-n vreun fel când îl strigam. La doi ani m-am reîntors la serviciu şi am angajat o bonă. Dănuţ nu vorbea mai nimic, rămăsese la stadiul de gângurit. O sunam întruna pe fata pe care-o angajasem şi-o întrebam la infinit: Dănuţ vorbeşte? Se joacă împreună cu baiatul tău? (ea avea un băiat de 6 ani) şi veşnic primeam acelaşi răspuns negativ.

Veneam de la serviciu şi asta era frământarea mea: absenţa limbajului. Căutam deseori pe Google: “copilul meu de 2 ani nu vorbeşte!” şi motorul mă trimitea automat la forumuri şi discuţii, articole despre autism. Citeam care sunt semnele şi deseori nu le recunoşteam – era descris autismul infantil şi nu tulburările de spectru autist.

Vizitele la medicul de familie (atunci când mergeam să-mi exprim îngrijorarea) se terminau mereu într-o notă optimistă – “copilul dumeavoastră nu are nimic. Va vorbi, am avut şi cazuri în care au vorbit la 3 ani!”. Deja începusem să-i studiez mai bine comportamentul şi să observ că nu se juca adecvat cu jucăriile, că învârtea roţi şi alinia maşini, flutura beţe şi creioane şi tot ce are forma de băţ. Familia soţului, naşul copilului îmi spuneau că Dănuţ este ok şi să-l las în pace să se dezvolte în ritmul lui.

În iulie am ajuns prin trimitere la Bucureşti, la Spitalul “Obregia”, la doamna doctor Dobrescu. Acolo a fost testat, i s-a făcut şi tomografie şi am plecat cu diagnosticul „tulburare de spectru autist şi ADHD”. Deşi doamna doctor mi-a spus că Dănuţ nu este autist, că-şi va reveni, mi-a prescris o reţetă de tratament homeopat şi mi-a recomandat terapia ABA.

A urmat o perioadă cumplită cu mine – perioadă de acceptare, de căutare a informaţiilor de orice fel în legătură cu autismul. Am găsit Asociaţia APCA, din care fac parte acum şi… am început lupta. Mi-aş dori să fac totul pentru piticul meu, din păcate nu-mi permit să angajez un terepeut; am doar un coordonator, iar terapia o face cu mine. Are potenţial şi ştiu că, dacă aş avea resurse financiare, ar putea evolua mult mai bine. Nouă ne-a rămas speranţa şi luptăm zilnic.

Semnat: mama lui Dănuţ Filip

Dacă vreţi să îl ajutaţi pe micuţul Dănuţ Filip, o puteţi face donând o sumă sau direcţionând cei 2 la sută din impozitul anual pe venit în contul RO85 BTRL RONC RT00 G118 2211, deschis la Banca Transilvania, sucursala Galați. Pentru alte informaţii sau pentru a lua legătura cu familia sa, vă rugăm să contactaţi Asociaţia APCA, la autism.galati@gmail.com sau la telefon 0752.675.4540752.675.454 (președinte APCA, Nicoleta Lupoae).