Povestea lui Andrei, un baiat linistit si SPECIAL

Andrei BalmusEU sunt Andrei, un baiat linistit si SPECIAL

Eu sunt Andrei şi am 9 ani. Este vârsta la care copiii normali vorbesc deja, se înţeleg cu cei din jur, merg la şcoală, se joacă… se bucură de copilarie. Mi-aş dori şi eu să am copilarie și să mă bucur de toată frumuseţea acestei perioade.
Sunt un copil vesel, prietenos, drăgăstos, dar ochii mei îţi „vorbesc” despre viaţa mea, despre lupta grea pe care un copil ca mine o duce de mulţi ani. Eu nu ştiu prea bine ce sunt cuvintele, pentru că nu ştiu să vorbesc aproape deloc… Mi-ar plăcea să pot spune poezii sau să povestesc, mi-ar plăcea tare mult să-i înţeleg pe cei din jur când îmi vorbesc, îmi doresc din tot sufletul ca eu să mă fac înţeles de fiecare dintre voi… Dar nu găsesc calea de comunicare şi nu înţeleg ce se petrece în jurul meu. Eu am lumea mea în care în permanenţă am nevoie de cineva lângă mine să-mi poarte de grijă.
Așa că simt în permanență nevoia de afecțiune, de sprijin și de înțelegere, nu de compătimire. Pentru că sunt un copil SPECIAL, am mare nevoie să mă încurajați, să aveți răbdare cu mine, să îmi explicați în pași mici ce am de făcut și, atunci când am reușite, să îmi oferiți, bineînțeles, mult așteptatele fețe zâmbitoare! Asta pentru că, mai devreme sau mai târziu, să mă bucur alături de voi de progresele importante în lupta mea continuă cu autismul!
Ca mine sunt și alți copii SPECIALI, ai căror părinți duc aceeași luptă, zi de zi, ani la rând, deși ne este mult mai greu decât vă puteți închipui. Asta pentru că autismul este recuperabil în diferite grade, pe diferite arii de dezvoltare și este nevoie de o întreagă echipă complexă, formată din terapeuți, logoped, coordonator, „shadow” pentru școală etc. Și, de cele mai multe ori, chiar părinții copiilor cu autism devin specialiști, iar aceștia sunt cei care mișcă lucrurile în bine pentru un viitor cu mai multe speranțe, cu ajutorul ONG-urilor pe care le-au înființat în diferite orașe din țară, al campaniilor 2% și al diverselor proiecte și campanii, derulate cu sprijinul comunității locale, care înțelege încet-încet că „Autismul este RECUPERABIL și chiar putem lupta ÎMPREUNĂ!”

Material realizat in cadrul proiectului „CURIER pentru AUTISM”, campanie de informare, constientizare si integrare scolara a copiilor cu autism, derulat de APCA Galati in anul scolar 2015 – 2016, sprijinit financiar de compania FAN Courier.