Jurnal din Tabara „Zambete pe schiuri II” – Muntele Mic

10314034_1183309678353317_1185564354153639195_n

Între 29 februarie și 5 martie 2016, 23 de părinți, însoțitori și copii din APCA Galați au avut parte de cele mai frumoase zâmbete pe schiuri, în stațiunea Muntele Mic din Munții Țarcu, la tabăra la care ne-au invitat să participăm, gratuit, Asociația „Muntele Mic Extrem” din Caraș-Severin, alături de Asciația Galatzi2020 din Galați. Iată mai jos jurnalul pe care l-am ținut, timp de o săptămână, în tabăra noastră dragă!

DSCN6342ZIUA 1 – Jurnal SPECIAL din Tabăra „Zâmbete pe schiuri”

Bună dimineața tuturor, de pe creste de munte! Chiar dacă abia astăzi vă putem da vești despre prima noastră zi din tabără, iată-le. Ieri seară, după o zi luuuungă, început dis-de-dimineață, cu trezirea de pe la 5,00 – 6,00, după un drum obositor, dar foarte frumos, în autocarul care ne-a purtat dintr-un capăt al țării în celălalt, după ce am șerpuit pe serpentine neștiute din munte, ei bine, după ce am coborât din autocar, iar bangajele ne-au fost purtate cu snowmobilul și noi am pus primii pași pe Muntele Mic, cu totții – copiii SPECIALI, părinți, volntari și șofer – am putut spune, că, în sfârșit, am ajuns la destinație – Cabana „Cerbul”, la gazdele noastre primitoare, într-un loc învelit în omăt bătut de vânt, care nu era prevestit câtuși de puțin de cerul însorit care ne-a însoțit, ieri, aproape tot drumul de la Galați încoace. Aventura noastră aici abia începe și abia așteptăm să vă povestim în micul nostru jurnal online! Pe deseară!


DSCN6375ZIUA 2 – Ziua prieteniei

Într-adevăr, a fost Ziua prieteniei. Dimineață, a fost prima întâlnire cu mica-mare pârtie din fața cabanei, unde cei mici au legat o frumoasă prietenie cu săniile „zburătoare” și unde, mâine, vor testa schiurile. A fost o tură pe cinste nu doar pentru copiii noștri speciali, ci și pentru părinții sau, după caz, bunicii lor. După-amiază, alături de nou-sosiții în tabăra (mai mulți copii din Timișoara), am fost cu organizatorii din partea Asociației „Muntele Mic Extrem”, la o scurtă drumeție în apropiere, presărată cu bulgăreli, cu îngeri pe zăpadă și, bineînțeles, cu zâmbete din partea tuturor copiilor. Punct terminus: o bătrână cabană, după cum veți vedea. Bonus: multe-multe prietenii, cu mascota taberei – cățelul-salvator, dar mai ales cu tinerii și frumoșii voluntari ai asociației „Muntele Mic Extrem”, printre care și câțiva din Galați. Mâine suntem pe schiuri, promitem vești la cald!

DSCN6516ZIUA 3 – Ziua mărțișoarelor și a clăparilor

Bună dimineața, după o altă filă de poveste din Jurnalul nostru SPECIAL ! O filă în care am creionat un 1 martie petrecut într-un mod cu totul deosebit față de ceilalți ani, o zi în care năsucurile reci s-au lipit de geam, câand am văzut cu toții fulgi uriași de nea și o ninsoare ca în povești, iar mânuțele dibace ale tuturor au confecționat mărțișoare care să întâmpine primăvara de la Muntele Mic. A fost o zi în care copiii mai mici au reușit, pentru prima dată, să se dea singuri cu sania și, tot pentru prima dată, cu emoții uriașe, ne-am luat în primire clăparii și schiurile care vor aduce, cu siguranță, astăzi, în prima zi programat[ pentru schiat, multe zâmbete pe chipurile tuturor micuților SPECIALI din tabără !

DSCN6642ZIUA 4 – Ziua în care am învățăm să schiem

Jurnal SPECIAL din tabăra „Zâmbete pe schiuri” – Muntele Mic (Caraș-Severin). Dacă erați curioși ce vom mai scrie în Jurnalul nostru SPECIAL, iată că fila cu numărul 4 a „Zâmbetelor pe schiuri” ne-a adus o zi cu totul și cu totul extraordinară! A fost ziua în care, pentru prima dată, copiii noștri au fost pe schiuri, dar nu oricum, ci la înălțime! Da, vă mărturisim că nici în cele mai frumoase vise nu ne-am fi gândit că micuții noștri speciali se vor descura atât de bine, că vor fi atât de fericiți pe schiuri! Știm că toate acestea se datoreză tuturor voluntarilor inimoși din acest proiect, care i-au încurajat continuu pe copii, care i-au ajutat și învățat la fiecare pas, într-un cadru rupt total de tot cotidianul gri care ne înconjoară în mod normal. Așa că, într-un peisaj care ne-a tăiat răsuflarea, deasupa norilor, printre vârfuri de munți îmbrăcați în zăpadă, înconjurați numai de bucurie, iubire și zâmbete, copiii au zburat toată ziua pe schiuri, au învățat ce înseamnă încălzirea de dimineață, în aerul cel mai curat de munte, au folosit întâi un schi pentru piciorul drept, apoi au pus în piciorul stâng celălat shi, pentru ca în final, cu același curaj și însuflețiți de aceeași atmosferă extraordinară creată de oamenii deosebiți care dau viață acestui proiect minunat, au putut, în sfârșit, să se dea pe ambele schiuri, fericirea de pe chipul lor fiind greu de descris în cuvinte!
Și, pentru ca ziua să fie perfectă, după-amiază copiii au fost duși pe pârtie cu snowmobilul, iar soarele ne-a răsfățat pe toți, întreaga zi, cu o vreme superbă! Ce să mai adăugăm la toate cele de mai sus? Că amintirile și imaginile de poveste vor rămâne pentru totdeauna, lipite strâns cu drag de inimile noastre, stând mărturie a unei zile memorabile pentru copiii din APCA, o zi cu multe-multe și cu cele mai fericite zâmbete pe schiuri!

11143297_983430431692165_7976173355108518994_oZIUA 5 – Ziua cea mai lungă, cu cel mai frumos „RĂMAS BUN”!

Am ajuns să scriem şi ultima filă din povestea Taberei “Zâmbete pe schiuri” chiar în drumul spre casă, drum care, cu atâtea clipe magnifice întipărite în memorie, pare mult mai scurt şi mult mai frumos, chiar şi pe ploaie.
Exact ca într-o poveste, unde finalul adună întreaga esenţă a întâmplărilor, aşa a fost şi în tabără ziua de ieri. Dimineaţă, făcând traseul numit “La Cruce”, am revăzut încă o data, dar de la o înălţime considerabilă, toate peisajele de o splendoare ireală din zona cunoscută drept “Mica Elveţie a României”.
Seara am văzut încă o dată cum o mână de oameni cu inima mare, aceeaşi care au ţinut în spate un proiect uriaş, întins pe câteva săptămâni, au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să ne ofere o seară plina de surprise, începând cu o demonstraţie cu echipa salvamontist- câine utilitar, care i-a cucerit pe toţi cei mici, şi cu informaţii preţioase de prim ajutor, de folos celor mari. Au urmat diplomele oferite cu drag chiar de organizatorul Ciprian Gaica, instructor de schi, motorul acestui proiect al Asociatiei Muntele Mic Extrem. Apoi am ieşit cu toţi afară pentru a asista la un număr spectaculos, oferit de Şcoala de Circ: foc în zăpadă! Pentru ca seara să fie una completă, în mare secret au fost pregătite, cu acelaşi entuziasm şi mult suflet, cockteiluri vesel decorate pentru toţi copii din tabără. Ele au fost servite nu oricum, ci după o demonstraţie la fel de spectaculoasă a unui barman pofesionist.
În final, toţi laolaltă, in spiritul prietenei care ne-a reunit în această tabără, voluntari de la Asociaţia Galatzi2020, copii din Galaţi şi din Timişoara, de la cealaltă asociaţie participantă în tabără, organizatori, ne-au relaxat la petrecerea care a încheiat seara, iar zâmbetele s-au mutat, de pe schiuri, pe ringul de dans.
Mulţumim, încă o data, noi prieteni dragi pentru această săptămână minunată, copiii din APCA sunt cu bine în drum spre casă, cu amintiri extraordinare, care le vor rămâne pentru mult timp întipărite în suflet!