Sustinem partial cheltuielile

A. Terapie individuala la „Căsuța ALBASTRĂ – Centru de Intervenții Specializate în Autism – APCA Galați”

–  Terapii specifice de recuperare: terapia ABA, logopedie, predare interactivă (cu ajutorul tablelor interactive și al softurilor educaționale adaptate)

– Consiliere , informare si instruirea corecta a familiilor afectate de AUTISM

– Evaluări periodice efectuate de către specialiștii de la APCA Galați cu Testul ADOS, Golden Standard internațional în diagnosticarea și evaluarea autismului, și cu alte instrumente specifice (pentru programare, completați FIȘA DE LUARE ÎN EVIDENȚĂ) – CONTINUU

 

Toate terapiile sunt supervizate în mod continuu, GRATUIT, de către un psihoterapeut specializat , coordonator de programe ABA, in curs de acreditare BCBA

 

B. Terapie de grup  la „Afterschool interactiv şi creativ pentru copiii SPECIALI”

-Program de  tip „afterschool”,  cu FRECVENTA ZILNICA, dedicat exclusiv copiilor cu autism, in grupe de maxim 4 copii, care beneficiaza in fiecare zi, de sesiuni a 80 de minute , cu predare interactivă în scop terapeutic, bazată pe principiile terapiei ABA. Află mai multe despre proiectul unic în România- Afterschoolul dedicat exclusiv copiilor cu autism.

 

D. Deschiderea de subconturi pentru membri

La cerere, deschidem fiecărui părinte membru APCA, al cărui copil are certificat de handicap valabil pe baza diagnosticului de autism, un subcont în cadrul contului principal al asociației, deținut la Banca Transilvania, sucursala Galați. În acest subcont, părinţii pot colecta prin eforturi proprii sponsorizări, precum și cei 2% din impozitul anual pe venit (prin intermediul Formularelor 230 sau 200), contribuind astfel, activ, în susținerea financiară a terapiilor de recuperare de acasă ale propriului copil.

De aproximativ 3 ani, prin această modalitate, susţinem peste 30 de familii ale copiilor cu autism, care astfel, au beneficiat, în această perioadă, de un număr însemnat de ore gratuite de terapie şi de materiale educaţionale specifice. Această oportunitate nu este la îndemâna unei familii obişnuite din România, având în vedere costurile înfiinţării unui ONG în domeniul social pentru a putea colecta cei 2%, cheltuielile cu gestiunea contabilă, obligativitatea acreditării acestuia, până la data de 31 decembrie 2016, pe servicii sociale (presupunând angajarea unui asistent social şi implicit cheltuieli lunare importante imediat ce ONG-ul devine activ), obligativitatea ca activitatea constantă în domeniu a ONG-ului să poată fi dovedită și ca, în maxim 3 ani, să se licențieze pe fiecare serviciu social oferit (deținerea unui spațiu adecvat de lucru, a unui număr suficient de angajați raportat la numărul de benefiari, crearea condițiilor optime privind derularea fiecărei activități – mobilier, materiale specifice etc).

Astfel, la APCA Galați oferi, un important pilon de sprijin pentru familiile membre, asociația preluând o mare parte din povara financiară a recuperării copiilor cu autism din comunitatea locală.