Parent Skills Training la București!

Parent Skills Training (pstPST), un proiect amplu şi extrem de binevenit, adresat atât specialiştilor în domeniu, cât şi familiilor afectate de autism, derulat la nivel naţional cu sprijinul americanilor de la Autism Speaks, a debutat oficial ieri, la Bucureşti, cu startul sesiunilor de formare a mastertrainerilor, cei care, cu informaţii preţioase, vor veni în sprijinul facilitatorilor care, la rândul lor, le vor împărtăşi celor afectaţi în mod direct de acest diagnostic. Am avut onoarea de a fi selectaţi, anul trecut, să facem parte din acest proiect şi iată că Gina Seria, psihoterapeutul care supervizează terapiile de la cele două centre APCA Galaţi şi cea care ne va ajuta să implementăm acest proiect în Galaţi, şi-a început stagiul de pregătire în calitate de mastertrainer. Prima zi de lucru a adus în discuţie obiectivele generale ale proiectului şi paşii necesari pentru implementarea acestuia, la nivel de specialişti, familii şi, nu în ultimul rând, copii cu autism, aspectele teoretice fiind, într-o manieră extrem de folositoare şi binevenită, îmbinate cu cele practice.
Parent Skills Training (Program de formare a competențelor parentale), promovat în țara noastră de organizația americană Autism Speaks (una dintre cele mai puternice entități cu activitate în domeniul autismului, înființată în 2005 de Bob și Suzanne Wright, bunici ai unui copil cu autism; organizația desfășoară o activitate intensă în cercetarea, prevenirea și tratarea autismului), este mai mult decât binevenit în sprijinul părinților de copii cu autism, căci minuțiozitatea cu care a fost gândit și succesele incontestabile înregistrate deja în alte țări ale lumii oferă garanții suficiente privind eficiența acestui gen de abordare. Proiectul presupune selectarea și pregătirea unor master traineri care, la rândul lor, vor avea misiunea de a instrui facilitatorii, aceștia din urmă fiind cei care vor  lucra în mod direct cu părinții copiilor cu autism implicați în proiect, ei urmând să beneficieze de instruire (sesiuni de grup și individuale) și supervizare, conform principiilor terapiei ABA, cea mai eficientă metodă de intervenție în lucrul cu copiii cu autism.

Directioneaza cei 2% catre copiii cu autism din APCA Galati!

11256505_879796998748108_1961053943_n


Pentru că avem aspirații înalte anul acesta și ne dorim să atingem noi standarde de calitate în tot ceea ce înseamnă preocuparea continuă pentru RECUPERAREA copiilor cu autism din APCA Galați, vă reamintim că SPRIJINUL pe care ni-l puteți acorda prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit este mai important decât ați putea crede.

Toate realizările, proiectele și, nu în ultimul rând, PROGRESELE copiilor SPECIALI se datorează tuturor celor care au ales să ne înțeleagă și să ne susțină. Gestul de a redirecționa cei 2 la sută este, pe cât de important, pe atât de simplu: nu implică niciun efort financiar suplimentar (suma care reprezintă cei 2 la sută oricum ar fi fost virată către bugetul de stat), iar procedura este extrem de facilă și se rezumă la simpla completare a Formularului 230.

Formular logo FB

Download de AICI Formularul 230

precompletat cu datele APCA Galați

 

Iată care sunt cele mai importante 6 REALIZĂRI ale noastre și, totodată, MOTIVE să redirecționați cei 2 la sută către APCA Galați:

– 1 Test ADOS (Autism Diagnostic Observation Schedule) – declarat Golden Standard la nivel internațional, singurul din Galați și județele vecine, cel mai util instrument de diagnosticare și evaluare continuă a autismului

– 2 centre specializate, moderne și atractive: ”Afterschool interactiv și creativ pentru copiii SPECIALI” – în care îmbinăm cu succes principiile terapiei ABA și programa școlară elaborată de Ministerul Educației și ”Căsuța ALBASTRĂ – Centru de intervenții specializate în autism – APCA Galați” – locul unde se concentrează toate tipurile de terapii de recuperare și se efectuează Testul ADOS

– 3 table interactive pe care copiii le iubesc și pe care le utilizăm cu succes în scop terapeutic la cele două centre, împreună cu softuri și materiale educaționale, adaptate nevoilor copiilor cu TSA

– 4 proiecte de mare impact, atât la nivel local, cât și național: ”Afterschool interactiv și creativ pentru copiii SPECIALI”, ”CURIER pentru AUTISM”, ”POT să ZBOR spre VIITOR”, ”Testul ADOS la Galați”

– 5 ani de activitate neîntreruptă, în care principalul scop a fost asigurarea unor terapii specifice de recuperare de cea mai bună calitate, alături de grija pentru consilierea familiilor copiilor cu TSA (tulburări din spectrul autist). În total, aproximativ 1.000 de beneficiari direcți și indirecți au fost ajutați, prin diverse mijloace, să ”rupă”, puțin câte puțin, barierele impuse de autism.

– 6 direcții principale care definesc munca și misiunea APCA Galați: terapii de recuperare la cele mai înalte standarde, consiliere gratuită pentru familiile afectate de acest diagnostic, supervizare continuă de către un specialist a planurilor de intervenție, cursuri de formare continuă pentru specialiștii în domeniu, cadrele didactice și părinți, grija deosebită pentru facilitarea incluziunii copiilor cu autism în învățământul de masă, conștientizarea opiniei publice asupra tuturor problemelor pe care li ridică autismul.

*Menționăm că formularul completat se poate depune personal la sediul Administrației Financiare de care aparțineți sau ni-l puteți trimite scanat, la adresele de e-mail autism.galati@gmail.com sau contact@autism-apca.ro. Pentru mai multe întrebări, vă stăm la dispoziție: 0741 635 092 sau 0336 401 096, între orele 8.30 – 16.30.

Și persoanele juridice pot contribui decisiv la RECUPERAREA copiilor SPECIALI din APCA Galați, căci statul permite redirecționarea a 20 la sută din impozitul pe profit către susținerea idealurilor noastre. Ca și în cazul persoanelor fizice, procedura este una foarte simplă și se rezumă la încheierea unui contract de sponsorizare, în baza căruia cei 20% vor fi redirecționați către susținerea terapiilor de RECUPERARE.

Cu alte cuvinte, direcționarea celor 2% în cazul persoanelor fizice și a celor 20% în cazul persoanelor juridice nu reprezintă  o cheltuială suplimentară. Și pentru că TRANSPARENȚA este unul dintre aspectele cele mai importante pentru noi, vă invităm să ne cunoaștem mai bine, să ne treceți pragul pentru a vă familiariza cu proiectele și activitățile noastre și, nu în ultimul rând, să fiți parte din frumoasa poveste a familiei APCA Galați!


O mare parte dintre lucrurile frumoase care s-au întâmplat la APCA Galați în cei 5 ani de activitate nu ar fi putut fi susținute în lipsa fondurilor strânse în acest fel.

Fiecare dintre zecile sau poate sutele de formulare 230 sau contracte de sponsorizare a reprezentat un important ajutor pentru APCA Galați.  Ca urmare, ne bucurăm și VĂ MULȚUMIM pentru orice nou formular completat cu datele asociației:

Asociația de sprijin pentru Părinții și Copii cu Autism Galați
C.I.F. 29189030
RO84 BTRL 0180 1205 G118 22XX – Banca Transilvania, sucursala Galaţi


Nu în ultimul rând, cu orice ocazie, v-am arătat, vouă, tuturor susținătorilor și donatorilor noștri, că suntem cu totul dedicați unor valori în care știm bine că și voi credeți la fel de mult ca și noi. Transparența totală legată de activitățile și de rezultatele APCA este una dintre ele: noi o arătăm nu doar prin intermediul documentelor oficiale precum sunt rapoartele noastre publice financiare, ci chiar prin fiecare moment în care comunicăm, prompt și în timp real, cu gălățenii, pe site, pe pagina noastră oficială  de Facebook: APCA – Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați, prin intermediul mass-media sau prin intermediul evenimentelor specifice activității noastre la care suntem prezenți.  Sprijinul reciproc și munca în echipă sunt alte două valori în care credem cu tărie și știm bine că, la cauza noastră, de-a lungul celor 5 ani de activitate, au aderat de la oameni importanți din mediul privat gălățean până la simpli părinți sau bunici pensionari!

Citește și Câteva motive pentru care să direcționați cei 2% pentru copii cu autism din APCA Galați.

”Vise pe gheață” – Ediția I

Iată și ultimul lsgeveniment cu care APCA Galați a încheiat anul 2016 în forță, fapt care ne dă SPERANȚĂ și ne determină să ne îndreptăm atenția și mai mult către idealul nostru suprem în anul care tocmai a început: RECUPERAREA copiilor cu autism. ”Vise pe gheață”, ediția I, ne-a adus alături un partener nou și extrem de prețios în același timp, Fundatia Sportul Galatean, cu care sperăm să colaborăm cel puțin la fel de frumos și în anul 2017, și căruia dorim să-i aducem calde mulțumiri pentru deschiderea arătată în fața ideilor noastre și sprijinul necondiționat oferit în ducerea la bun sfârșit a acestui proiect unic și extrem de binevenit pentru copiii SPECIALI din APCA Galați și familiile lor. Alături de Fundatia Sportul Galatean speram să concretizăm și alte idei frumoase și să cotinunăm în același timp partneriatul de suflet început acum pe gheață. Nu uităm nici de inimoșii din Liga Studentilor Din Galati, care și-au arătat încă o dată disponibilitatea de a sprijini idealurile noastre, și bineînțeles de toți cei care, cu mic, cu mare, au ales să-și manifeste susținerea într-un mod inedit, venind la Patinoar pentru cei mai dragi și SPECIALI copii. Urnele noastre au strâns fiecare, cu ajutorul celor care au donat pentru cauza APCA Galați, 356 de lei, respectiv, 166 de lei, iar cei care și-au pus patinele în scop car15878175_10208225178574046_1626147966_oitabil au achiziționat bilete în valoare de 810 lei. Membrii Ligii Studenților din Galați și-au unit eforturile și, drept rezultat, cei 1.400 de lei strânși ca urmare a ”plimbărilor” făcute în căminele studențești vor reprezenta un ajutor de nădejde! Suma totală strânsă în cadrul evenimentului este de 2.732 de lei, banii urmând să fie direcționați către sprijinirea unui alt proiect, ”Zâmbete pe schiuri”, ediția a III-a, derulat la nivel național, ce se va concretiza într-o minunată și mult așteptată vacanță la Muntele Mic, ”pusă în scenă” de grupul de voluntari Muntele Mic Extrem, alături de Asociația ”Ador copiii”. Povestea frumoasă a ”Zâmbetelor pe schiuri”, pe care o vor scrie și micuții din APCA Galați, a luat naștere din dorința de a-i ajuta pe copiii cu nevoi speciale (autism, Sindrom Down ADHD 15909309_10208225183334165_1902531896_oetc.) şi de a contribui la dezvoltarea sistemului de protecţie a celor abandonaţi. De asemenea, trebuie să știți că vor urma și alte evenimente care să completeze „pușculița” pe care o pregătim pentru cea mai așteptată tabară de iarnă și, dacă doriți să ne susțineți demersurile, vă puteți face cunoscute intențiile pe adresele de e-mail autism.galati@gmail.com, contact@autism-apca.ro sau la numerele de telefon 0741.635.092 (Cristina Ghizdăvescu – responsabil Comunicare APCA Galați) și 0724.898.738 (Ciprian Gaica – organizator tabără).
Așadar, PRIETENI dragi, ne înclinăm în fața voastră cu respect și, încă o dată, vă mulțumim din suflet pentru generozitate și implicare! Încă o dată, ne-ați demonstrat că faptele cele mai bune le facem ÎMPREUNĂ și că vom avea întotdeauna alături OAMENI dispuși să ne ofere, necondiționat, sprijinul lor în lupta grea și continuă pe care o presupune RECUPERAREA copiilor SPECIALI!

”Școala TA e bucuria MEA!” și o petrecere pentru un Crăciun SPECIAL

Un proiect minunascoala-ta-e-bucuria-mea-3t, care a avut un ecou neașteptat – ”Scoala TA e bucuria MEA!”, editia I –  ne-a înfățișat OAMENI adevărați, catre care se indreapta acum toate gandurile noastre de RESPECT, RECUNOSTINTA si DRAGA PRIETENIE. Elevii din școlile gălățene care au vrut să fie spiridușii lui Mos Crăciun au făcut adevărate ”magii” și le-au dăruit copiilor noștri SPECIALI cele mai ALBASTRE și însuflețite cadouri. Fiecare clasă din școlile selectate sau înscrise în proiect a pregătit cu grijă și dragoste daruri minunate care, prin intermediul lui Moș Crăciun, au ajuns la cei mai cuminți și SPECIALI copii. Acesta a fost prilej de mare sărbătoare și petrecere, căci Hazard Junior- Sala de joaca si petreceri aniversare s-a doveghjghkdit a fi neîncăpătoare pentru zecile de micuți și părinți care l-au așteptat tot anul pe Moș.

Va multumim încă o dată, SUFLETE DRAGI, de la cel mai mic elev, până la frumoasele voastre doamne profesoare, care sădesc tot ce e15590068_1210379488997257_4223956231308053221_n mai BUN și mai FRUMOS în inimile generațiillor viitoare: Mihaela Bobeica , Doina Tomoila , Tina Popa , Jane-Mary Scarlat, Liceul Pedagogic „Costache Negri”, Galati , Liceul teoretic „Mircea Eliade” Galati , Scoala Generala Nr. 17 Galati , Scoala Gimnaziala Nr.11 „Mihail Sadoveanu” Galati și tuturor celor care ati pus ” in rama” SPECIALĂ amintirile unei seri de neuitat!


”Autismul este RECUPERABIL – Chiar merita sa luptam IMPREUNA!”

”ALBASTRU e culoarea mea”, ediția a II-a

Asteptata cu emotie si SPERANTA, cea mai ALBASTRA seara din an va fi in 2016 pe 24 noiembrie, cand APCA – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi va transforma în tradiție pentru Galati un eveniment care anul trecut a avut un ecou neașteptat !
Spectacolul caritabil ”ALBASTRU e culoarea mea !” ajunge astfel la cea de-a doua ediție și promite să fie cel puțin la înalțimea celui de anul trecut, sa „picure” in sufletele tuturor emotii si amintiri de neuitat.
Va fi din nou o seara despre FRUMOSUL din OAMENI, in care atat spectatorii cat si artistii de pe scena vor purta un accesoriu de culoare albastra, in semn de solidaritate cu acelasi crez comun: „Autismul este RECUPERABIL – Chiar merita sa luptam IMPREUNA!”.
Vă vom ține în priză, vă vom uimi cu invitați de excepție și, sperăm noi, cu ajutorul vostru, vom trasa un drum mai lin și mai ușor pentru cei care reprezintă ”motorul” echipei APCA Galați – copiii cu autism și familiile lor. Scopul evenimentului programat să aibă loc pe 24 noiembrie 2016 va fi similar cu cel de anul trecut, eforturile noafis-final-2016astre și ale celor care ne sprijină concentrându-se la maximum în direcția susținerii terapiilor de recuperare pentru micii SPECIALI de la cele două centre APCA: ”Afterschool interactiv și creativ pentru copiii SPECIALI” și ”Căsuța ALBASTRĂ – Centru de intervenții specializate în autism – APCA Galați”.
Programat să se desfășoare între orele 17.00- 19.00, pe scena unei gazde elegante si primitoare – Teatrul Dramatic ”Fani Tardini” Galați – show-ul ”ALBASTRU e culoarea mea !” – Editia a II-a va aduce în prim-plan nume mari ale scenei gălățene și nu numai! Doi prezentatori inimoși și carismatici – Aiurel si Aiurica de la ProFM LiderFM, un artist desavarsit – Claudio Russo – cu o voce minunată, semifinalist la show-ul de televiziune ”Vocea României”, Alexandra-Maria Lupoae – un tanar talent recunoscut deja al Galatiului, participantă la NextStar, finalistă de 3 ori la Mamaia Copiilor, premiată la importante festivaluri naționale și internaționale, campionii talentați și multipremiați de la Clubul de Dans Sportiv Fantezia Galati, ”maeștrii de ceremonii” de la Școala de Film și Televiziune Galați-Brăila, care ne vor binedispune cu momente muzicale și de stand-up comedy, Ansamblul Folcloric ,,Doinita Covurluiului”, elevii de la Liceul de Arta „D. Cuclin”, Galati, Ansamblul Artistic Olympos și multe, multe alte momente artistice deosebite – apariții-surpriza, pe care vi le vom dezvalui pe parcurs, vă vor încânta ochii și inimile.
Nu uităm nici de partenerii noștri ”încăpătânați” și dedicați, care ne vor susține din toate puterile și cu toate mijloacele: Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, ProFM LiderFM, Monitorul de Galati , Viaţa Liberă , Vox Galati , RTV Galati- Braila , SALA DE JOACA PAUL SI ANDRA , Ana Dascalu (care va susține ateliere de creație inedite in holul teatrului), Clubul de Dans Sportiv Fantezia Galati, Presa Galaţi Miruna Dragusin de la Scoala de arta Leonardo, cea care va da viata primei expozitii a creatiilor micilor nostri artisti SPECIALI, dar si tuturor celorlalti parteneri care ni se vor alatura in cadrul acestui eveniment ALBASTRU, cărora le mulțumim din toată inima și fără de care toate lucrurile frumoase pe care le facem nu ar fi posibile.
Noi sperăm că v-am convins să nu vă faceți alte planuri în seara spectacolului și promitem că ne vom da toată silința să aveți parte de momente de neuitat! Prețul biletului la spectacol va fi de 10 lei/persoană, iar cei care vor dori sa ne sprijine si mai mult de atat, vor putea achiziționa bilete pentru lojă, la prețul de 30 lei/persoană sau vor putea face donatii in schimbul unui cadouri hand-made, deja vedete, marca Fabrica de bucurii SPECIALE .
Biletele sunt puse in vanzare incepand cu data de 1 noiembrie, la sediul 1 APCA ( sediul afterschool-ului, din Micro 39, in spatele farmaciei Myosotis), in fiecare zi intre orele 10.00-15.00 ( tel. 0741635092 / autism.galati@gmail.com ) sau prin intermediul partenerului nostru FasTracKids.

APCA în direct, la RTV Galați-Brăila!

Marți, 27 septembrie, președintele APCA Galați, Nicoleta Lupoae, a fost în direct pe RTV Galati- Braila, în compania moderatoarei Alina Fileru Dumitriu, în cadrul emisiunii ”Ne privește”. În centrul discuției s-au aflat, ca de obicei, micuții cu autism și problemele pe care ei și familiile lor le întâmpină zi de zi, dar și proiectele în care APCA a fost implicată de curând, precum și cele viitoare, care noi sperăm să fie cel puțin la fel de bine-venite ca și cele de până acum. Parent Skills Training (Program de formare a competențelor parentale, derulat la nivel național de americanii din organizația Autism Speaks), controversele privitoare la legătura dintre vaccinuri și apariția autismului, ediția a doua a spectacolului caritabil ”ALBASTRU e culoarea mea”, care urmează să se desfășoare în luna noiembrie, proiectul ”Copiii creează, se relaxează și donează”, derulat împreună cu artistul hand-made Ana Dascalu, informații importante despre Afterschool-ul nostru pentru copii SPECIALI, minunata excursie a familiei APCA de la începutul lunii septembrie, Semimaratonul caritabil la care APCA a participat pentru al treilea an consecutiv și, nu în ultimul rând, un proiect nou și deosebit, programat pentru anul viitor au fost subiectele abordate în cadrul emisiunii. Așadar, o producție extrem de utilă și interesantă, în care veți afla informații prețioase și veți cunoaște mai bine atât misiunea echipei APCA, cât și proiectele ei! Vizonare plăcută!

Semimaratonul caritabil 2016 – încă un pas înainte!

 

 

dscn3071

Un avion ingenios, construit de copii harnici și darnici, în cadrul miniatelierelor de creație organizate de artistul hand-made Ana Dascalu, cu ocazia Semimaratonului

Un bilanț frumos, impresionant, care ne dă încredere și speranță pentru viitor! Cu asta am rămas după evenimentul din 11 septembrie, mai exact Semimaratonul caritabil, care a strâns laolaltă oameni deosebiți, ce au ales să dea o altă față comunității locale. 50 de suflete au ales cauza APCA, au alergat pentru copiii cu autism și au donat pentru ca ei, micuții luptători SPECIALI, să găsească, alături de familiile lor, calea spre succes, spre INTEGRARE și RECUPERARE. S-a mai scris o pagină din jurnalul APCA, una care a dezvăluit noi prieteni și a întărit relațiile cu cei vechi și unde, totodată, s-au consemnat fapte frumoase făcute de oameni și mai frumoși.

14285356_1305291702844643_1733551134_o

O parte din susținătorii cauzei APCA pentru Semimaraton

Ați fost EROII copiilor noștri pentru al treilea an consecutiv și, alături de ambasadorii-SUPEREROI
(Gina Seria, Corina Lupu și Paul Voicu), ați fost la înălțime! Vrem să-i mulțumim și să o amintim și pe Ana Dascalu care, cu șarmul și ”lipiciul” ei, i-a atras pe copiii prezenți la eveniment în activități creative, menite să-i includă pe cei mici în ”tagma” donatorilor și susținătorilor APCA!
Așadar, dragi EROI și SUPEREROI, vă mulțumim, vă îmbrățișăm și
rămânem veșnic recunoscători pentru încredere și implicare!
”Autismul este RECUPERABIL – Cel mai frumos luptăm ÎMPREUNĂ”!

 

 

 

 

 

APCA face ÎNSCRIERI la Afterschool!

Vine, vine șco5ala, iar noi la APCA – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi încercăm să fim cu un pas înainte în lupta noastră pentru recuperarea și integrarea copiilor cu autism! Așa că facem înscrieri, începând cu 15 august, în cadrul ”Afterschool-ului interactiv și creativ pentru copiii SPECIALI”, pentru anul școlar 2016-2017. Venim încă o dată în întâmpinarea nevoilor părinților prin diversificarea, în cel de-al doilea an de implementare a proiectului unic în România – primul afterschool dedicat copiilor cu autism – a opțiunilor pe care le au la îndemână, prin următoarele aspecte esenţiale ale proiectului:
– Grupe mici, formate din 2-4 copii, organizate în funcție de nivelul de achiziții și de forma de învățământ frecventată, respectiv: clasa prezero, clasa zero, clasele I și a II-a și adolescenți
– Cotizații minime pentru părinți: 150 lei/lună/frecvență zilnică, de luni până vineri, 120 lei/lună/3 zile pe săptămână, 80 lei/lună/2 zile pe săptămână; sesiunile de lucru au o durată de 80 de minute zilnic și sunt împărțite în 8 secțiuni diferite a câte 10 minute, care urmăresc obiective esențiale din procesul terapeutic de recuperare (abilităţi preşcolare şi şcolare: matematică şi română; dezvoltarea vocabularului – cunoștințe generale, interacțiune socială și de grup, motricitate fină și autonomie personală, raționament etc.)
– Sesiunile de lucru urmăresc cu strictețe planificările zilnice afișate la avizier pentru părinți (care pot urmari desfășurarea orelor pe un monitor cu dimensiuni generoase, aflat pe holul de așteptare), majoritatea obiectivelor fiind selectate și din programa adoptată de Ministerul Educației, pentru anul școlar 2016-2017, pe fiecare an de studiu în parte
– Metodele de predare sunt special adaptate pentru copiii cu autism și bazate pe principiile terapiei ABA; de asemenea, sistemul de predare-învățare interactivă este susținut de tehnologia modernă (tablă interactivă, softuri educaționale special concepute pentru copiii cu autism) și completat cu o diversitate de materiale educaționale specifice în terapiile de recuperare ale copiilor cu autism
– Intervalul de desfășurare a orelor este fix pe toată durata anului școlar și cuprins între orele 11,00-20,00, de luni până vineri, în funcție de grupa din care copilul face parte
– Orele sunt susţinute de personal specializat (un psihopedagog şi un asistent social), cu experienţă în lucrul cu copiii cu autism

Mai multe despre proiectul ”Afterschool interactiv și creativ pentru copiii SPECIALI” puteți afla tot pe site-ul nostru , iar copiii selectați pentru evaluare vor fi chemați pentru a beneficia de o primă oră demonstrativă gratuită, până în data de 12 septembrie, odată cu începerea noului an școlar.
Astfel, așteptăm deja cererile de înscriere pe adresa contact@autism-apca.ro, prin completarea formularului de mai jos, sau la nr. de telefon 0741635092 – Responsabil Comunicare APCA Galati – Cristina Ghizdăvescu – și 0336.401.096 (interval orar 10,00-15,00) sau direct la sediul afterschool-ului, din Micro 39, str. Traian Vuia nr. 21, în spatele farmaciei Myosotis (în acelasi interval mentionat mai sus).
Cerere inscriere in cadrul proiectului ”Afterschool interactiv si creativ pentru copiii SPECIALI”

Ambasadorii APCA pentru Semimaratonul caritabil

Vino și tu alături de noi, la Semimaratonul caritabil din 11 septembrie, fii EROUL copiilor SPECIALI din APCA!

Până în acest moment, pentru micuții cu autism s-au angajat în luptă trei  OAMENI frumoși, deosebiți și ambițioși: Corina LUPU, Gina SERIA și Paul VOICU. Ne-am gândit că ar fi bine să știți mai multe despre fiecare dintre ei și să le cunoașteți motivația care îi îndeamnă să meargă alături de noi pe acest drum.

Corina Lupucorina lupu, OM cu spirit tânăr şi frumos, a acceptat entuziasmată invitaţia noastră de a susţine cauza copiilor SPECIALI din APCA Galaţi, lucru care confirmă încă o dată că avem alături persoane cu suflet mare, înţelegătoare, care vor să ducă mai departe, alături de noi, lupta pentru recuperarea copiilor cu autism. De altfel, Corina este un adevărat AMBASADOR al cauzei copiilor noştri SPECIALI, şi asta pentru că ne este alături, de ani buni de zile, de cand această colaborare preţioasă şi prietenie dragă a luat naştere, între asociaţia noastră şi echipa FasTracKids Galati, cu un alt proiect drag sufletului nostru „Toţi copiii sunt FasTracKids”, care continuă atât de frumos şi astăzi, îmbrăcand „haine noi” de fiecare dată. Draga noastră ambasadoare, îţi mulţumim că ne eşti alături şi de această dată sprijinindu-ne cauza şi iti transmitem cele mai sincere zâmbete din lume, cele ale copiilor nostri SPECIALI, care iți mulțumesc astfel pentru că strecori atât de frumos în inimile „familiei” APCA Galaţi noi speranţe de mai bine pentru micuţii noştri luptători!

poza buna“Eu “alerg” zilnic pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor SPECIALI, haideţi să alergăm ÎMPREUNĂ pe 11 septembrie” este mesajul cu care Gina Seria speră să atragă alături de ea cât mai mulţi alergători, iar noi nu putem decât să-i mulţumim pentru implicare şi pentru că pune în slujba micuţilor cu autism toate resursele de care dispune! Gina este OMUL şi PROFESIONISTUL desăvârşit, analist comportamental în curs de acreditare internațională BCBA, cu o experienţă de aproape 10 ani în lucrul cu copiii cu deficienţe, în calitate de coordonator de terapie ABA, dar și ca logoped, psihoterapeut autonom în „Psihoterapii scurte, colaborative, orientate pe resurse şi soluţii”, cu acreditare internaţională ca RBT (Tehnician de terapie ABA). De asemenea, este un colaborator apropiat al APCA Galați, fiind coordonator în calitate de specialist în proiectele „Afterschool interactiv şi creativ pentru copiii SPEICIALI” şi „CURIER pentru AUTISM”, asigurând şi supervizarea continuă a terapiei de la „Căsuţa ALBASTRĂ – Centru de intervenţii specializate în autism – APCA Galaţi”.
Cu deosebită plăcere, vă anunţăm că draga noastră Gina a ales să ne fie sprijin şi de această dată, cu ocazia evenimentului din 11 septembrie, din postura de AMBASADOR.

”Alergăm împreunpaul voicuă pentru o viață mai bună” este sloganul care îl va ”mâna” în luptă pe cel de-al treilea ambasador al nostru, Paul Voicu.
Paul este un tânăr activ, cu spirit de inițiativă, dornic să ne sprijine idealurile și să paveze alături de noi un drum cât mai lin pentru micuții cu autism. Face parte din lumea sportului gălățean, fiind președintele Clubului FC Șoimii Dunăreni Galati. Noi credem că acest lucru este unul de bun augur, căci sportul și sănătatea merg de minune împreună. De FC Șoimii Dunăreni Galati se leagă multe povești frumoase, ”scrise” pentru cei mai mici dintre sportivi (clubul face selecții pentru copii născuți între anii 2008-2012), însă cea mai impresionantă ni s-a părut a fi cea a unui băiețel care, după spusele susținătorului nostru, a reușit să iasă sută la sută învingător din lupta cu autismul și în curând urmează să se înscrie în clubul de fotbal sus-menționat. Pentru Paul acest lucru a constituit DOVADA că micuții cu autism se pot INTEGRA și RECUPERA cu succes. Probabil că acesta a și fost motivul pentru care noul nostru ambasador a intrat atât de încrezător în lupta contra acestui crud diagnostic, alegând să creadă cu tărie în ceea ce noi susținem încă de la început: ”Autismul este RECUPERABIL – Cel mai frumos luptăm ÎMPREUNĂ!”.

Dacă vreți să fiți alături de noi și de ambasadorii cauzei noastre, nu vă rămâne decât să vă înscrieți AICI: http://semimaratongalati.ro/…/alearga-pentru-copiii-specia…/

PROIECT NOU: Carnavalul verii – Zile toride, idei răcoroase – Evantaie şi măşti colorate

Dragi prieteni ai POza atimpului petrecut în mod creativ şi recreativ,
Vă anunţăm cu entuziasm că, la APCA Galaţi, odată cu venirea lui 1 iulie, dăm startul unui proiect îndrăzneţ şi drag oricărui suflet frumos: „Copiii creează, se relaxează şi donează”, susţinut cu ajutorul inimoasei noastre colaboratoare, Ana Dascalu & Ateliere creativ recreative, Atelierele Anei.
Astfel, pe toată durata vacanţei de vară, preocupările creative vor reprezenta o metodă de relaxare ideală pentru întreaga familie, binevenită după un lung şi obositor an şcolar, iar micuţii îşi vor putea cultiva imaginaţia şi priceperea în a crea mici bucurii, pentru cei mai mici, mai mari şi, nu în ultimul rând, pentru cei mai SPECIALI copii. Asta pentru că inimoşii care vor dori să ia parte la ateliere trebuie să ştie ca orele petrecute de ei în cel mai recreativ mod posibil se vor transforma într-un ajutor în plus pentru copiii SPECIALI din APCA – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi , o parte din sumele strânse în urma participării la activităţi urmând să reprezinte sprijin concret pentru terapiile de recuperare ale copiilor cu autism care luptă cu acest diagnostic la cele două centre APCA.
Vă mai dezvăluim şi că produsele „însufleţite” de mâinile celor mici vor ajunge alături de cele deja existente în Fabrica de bucurii SPECIALE , din cadrul primului afterschool în România dedicat exclusiv copiilor cu autism, creatiile putând fi vizualizate sau chiar licitate la evenimentele publice viitoare sau pe site-ul nostru : www.autism-apca.ro.poza aaaa
Totodată, pentru a asigura până la sfârşit buna-dispoziţie, participanţii vor putea viziona la final scurte filme de animaţie sau vor putea testa diverse aplicaţii la tabla interactivă, dar celelalte surprize frumoase vă vor fi dezvaluite pe parcursul derularii proiectului. Ce vă promitem acum este că timp de o oră şi jumătate, VOIA BUNA, INSPIRAŢIA, RELAXAREA şi BUCURIA DE A DĂRUI vor fi ingredientele principale ale întâlnirilor noastre din fiecare săptămână!
„Debutul” îl vom face chiar sâmbăta aceasta, 2 iulie, incepand cu ora 10.00 (cu repetarea acestei povesti frumoase în aceeaşi zi a fiecărei săptămâni, pe toată durata vacanţei), iar activităţile vor avea loc la sediul 1 al APCA Galaţi, din strada Traian Vuia nr. 21, în spatele farmaciei Myosotis.
Nu în ultimul rand, ca să fim în ton cu vremea de afară, propunem ca temă de deschidere „Carnavalul verii – Zile toride, idei răcoroase – evantaie şi maşti colorate”, la care puteţi deja să vă înscrieţi apelând numărul de telefopoza aaan 0746 043 778 – Responsabil principal de proiect – Ana Dascalu. .
Costul participării este 30 de lei/copil, iar pentru cei care optează să vină la 4 întâlniri într-o lună, preţul va fi de 25 lei/şedinţa. Dacă participanţii vor reuşi să creeze mai mult de un produs în cadrul întâlnirii, ei vor alege fie să păstreze obiectul ca pe o frumoasă amintire, fie să-l ofere „Fabricii de bucurii SPECIALE”. De asemenea, menţionăm ca micuţii sub 5 ani vor trebui să fie însoţiţi si ajutati la activităţi de catre un adult.
Aşadar, îi aşteptăm cu mare drag pe toţi copiii care doresc să-şi petreacă timpul liber într-un mod creativ şi educativ, dar în acelaşi timp vor să strecoare şi o rază de speranţă în sufletul micuţilor SPECIALI din APCA Galati, pentru că “Autismul este RECUPERABIL – şi cel mai frumos luptăm ÎMPREUNĂ!”

Aleargă pentru copiii SPECIALI! Fii EROUL nostru pentru al treilea an consecutiv!

Pe 11 septembrie, la SemimaratonGalati 2016, alături de ceilalţi ambasadori ai cauzei noastre vino şi TU, „Aleargă pentru copiii SPECIALI” şi fii EROUL nostru pentru al treilea an consecutiv !


semi     Dacă la ediţiile precedente am fost fruntaşi la strângerea de fonduri în cadrul acestui frumos eveniment devenit deja tradiţie, acum suntem ferm convinşi că relansarea invitaţiei de a vă alătura nouă va constitui pentru voi o confirmare a lucrurilor bune care s-au întâmplat până acum în cadrul acestui Semimaraton.
Ajutorul vostru de anul acesta poate fi continuarea unui adevărat lanţ al binelui, pentru că, după prima ediţie, am reuşit să aducem, în premieră pentru estul Moldovei, Testul ADOS (declarat Golden Standard la nivel internaţional pentru depistarea, diagnosticarea şi evaluarea autismului la copii, el putând fi accesat de către părinţi doar în câteva oraşe din ţară – Bucureşti, Constanţa, Cluj etc şi acum şi la Galaţi, în cadrul APCA).
Totodata, după ediţia din 2015, am asigurat GRATUIT supervizarea terapiilor de recuperare şi conceperea planurilor de intervenţie de către un analist comportamental, specializat în terapia ABA, la cel de-al doilea centru deschis de asociaţia noastră, „Căsuţa ALBASTRĂ – Centru de Intervenţii Specializate în Autism- APCA Galati”.

În acest al treilea an, ne bazăm pe sprijinul vostru, al tuturor, pentru a putea extinde şi continua toate aceste rezultate notabile şi concretizarea imediată a ajutorului alergătorilor din anii trecuţi, pentru că ne propunem să ajutăm în continuare, acolo unde este mai multă nevoie: asigurararea calităţii terapiilor de recuperare de care beneficiază copiii cu autism în cele două centre : “Afterschool interactiv şi creativ pentru copiii SPECIALI”- primul din România, şi “Căsuţa albastră – Centru de intervenţii specializate în autism”. De asemenea, dorim să oferim consiliere gratuită părinţilor în tehnici specifice de lucru şi formarea acestora, pentru a le oferi şansa de a deveni co-terapeuţi pentru propriul copil, mărind astfel practic şansele de recuperare şi numărul de ore de terapie de care poate beneficia copilul.

Pentru că este al treilea an, iată trei motive pentru care vă aşteptăm să ne fiţi alături sau chiar să vă convingeţi prietenii să devină si ei ambasadorii cauzei noastre:
1. Copiii cu autism pot face progrese remarcabile dacă beneficiază de intervenţie specializată şi părinţii sunt corect instruiţi.
2. În fiecare an, APCA a reuşit să transforme concret şi palpabil fiecare sprijin primit, sub formă de donaţie, voturi online sau simple daruri, în proiecte cu impact uriaş pentru familiile copiilor cu autism, comunitatea gălăţeană şi nu numai (deschiderea primului afterschool din România dedicat exclusiv copiilor cu autism, aducerea Testului ADOS la Galaţi, proiectul „CURIER pentru AUTISM” derulat în 15 unităţi şcolare gălăţene, inclusiv în mediul rural, de care au beneficiat peste 500 de cadre didactice, 600 de elevi şi peste 100 de familii ale copiilor cu autism, proiectul „POT să ZBOR spre VIITOR”, prin care am distribuit 100 de Gentuţe SPECIALE” la ONG-urilor de profil din toată ţara şi familiilor copiilor cu autism din judeţ, deschiderea celui de-al doilea centru pentru terapia individuala – “Căsuţa albastră – Centru de intervenţii specializate în autism”)
3. Eforturile noastre nu ar avea nicio valoare dacă nu ar fi dublate de dăruirea şi implicarea celor din jur, aşa că avem nevoie de tine să continuăm acest lanţ al binelui!

Vă anunţăm cu entuziasm că deja avem primul aliat, un ambasador al copiilor cu autism din Galaţi şi, totodată, o veche prietenă a APCA Galaţi, Corina Lupu, din partea FasTracKids Galati. Noi îi ţinem pumnii şi îi mulţumim pentru încrederea şi efervescenţa cu care ne susţine în atingerea obiectivelor noastre!

FOARTE IMPORTANT! Cei care doresc să ne fie alături se pot înscrie AICI: http://semimaratongalati.ro/product/alearga-pentru-copiii-speciali/

Pe 11 septembrie, IMPLICĂ-TE şi vino să fii parte importantă din mesajul nostru:
„Autismul este RECUPERABIL – Hai să luptăm ÎMPREUNĂ!”

”CURIERUL” a ajuns la destinație!

Evidențiat

Prieteni dragi,
Iată-ne ajunşi la finalul unui drum greu, dar plin de satisfacţii , un drum pe care am cunoscut oameni deosebiţi, dornici să contribuie necondiţionat la incluziunea şcolară a copiilor cu autism, dar şi un drum cu multe provocări, cărora a trebuit să le facem faţă şi, ca de fiecare dată, am învăţat să le depăşim ÎMPREUNĂ, ca într-o mare şi frumoasă familie .
Vineri, 10 iunie 2016, la Galaţi, găzduiţi de prietenii noştri de nădejde de la Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia”, î13428364_1048661368502404_1998158345415440945_nntr-o atmosfera caldă şi prietenoasă, am marcat încheierea proiectului “CURIER pentru AUTISM”, prin organizarea conferinţei de “bun-rămas” şi, totodată, a celui de-al cincilea workshop, recapitulativ.
Au fost oferite cu drag plachete şi diplome sponsorului, FAN Courier si partenerilor Biblioteca V.A. Urechia Galați , Psih. Gina Seria, CJRAE Galați , Inspectoratul Judetean Scolar Galați‬, fără de care “CURIER pentru AUTISM” ar fi fost doar o utopie, s-au înmânat titluri onorifice “de succes” cadrelor didactice şi copiilor pe care acestea îi îndrumă, pentru“încăpăţânarea” şi hotărârea cu care au ales să ne fie alături, făcând tot posibilul integrarea cât mai naturală, firească în mediul şcolar a copiilor cu autism. Am fost veseli, am ras, am plâns (tot de bucurie!) şi, la final, când am tras linie, am rămas cu satisfacţia unui lucru bine făcut, dus la bun sfârşit, ale cărui efecte vor dăinui multă vreme de aici înainte.
“CURIER pentru AUTISM” a însemnat pe scurt o campanie cu un impact URIAȘ, ce s-a derulat pe întreg parcursul anului şcolar 2015-2016, cu scopul creşterii şanselor de integrare şcolară a copiilor cu autism, avându-se în vedere acoperirea unei plaje cât mai largi de unităţi şcolare gălăţene, prin vizite în şcoli şi întâlniri cu profesorii şi elevii, cât şi prin organizarea de workshop-uri cu caracter educativ-informativ, care au urmărit transmiterea de informaţii către p13413787_1048660415169166_9089557835354026326_nersoanele direct interesate să contribuie
la facilitarea integrării şcolare a copiilor cu TSA (cadre didactice care predau copiilor cu autism, terapeuţi tip shadow, părinţi de copii cu autism, profesori de sprijin etc.).
Proiectul a urmărit nu doar adaptarea copiilor cu autism la mediul din şcolile gălăţene, ci şi schimbarea, într-un mod pozitiv, a percepţiei asupra persoanelor care suferă de autism.
În total, “caravana” proiectului a vizitat 15 instituţii şcolare din judeţul Galaţi, cu opriri în mai multe clase ale aceloraşi şcoli, grupul-ţintă numărând aproximativ 500 de copii şi 200 de profesori. Totodată, proiectul “CURIER pentru AUTISM” a presupus şi organizarea unor workshop-uri tematice, unde problemele abordate au privit de asemenea integrarea în mediul şcolar a beneficiarilor direcţi ai proiectului, copiii cu autism. Cele cinci workshop-uri – “Cum să comunicăm eficient cu un copil cu autism”, “Abordarea comportamentelor-problemă”, “Dezvoltarea strategiilor de autocontrol pentru copiii cu TSA”, “Dezvoltarea abilităţilor sociale şi de joc în mediul şcolar” şi workshop-ul recapitulativ – au vizat persoanele din imediata apropiere a copiilor cu TSA (părinţi, cadre didactice, terapeuţi, profesori de sprijin etc.), informaţiile transmise de specialist (psihoterapeut Gina Seria) fiind selectate şi structurate într-o manieră uşor de abordat şi asimilat de către persoanele vizate. Cele cinci întâlniri organizate s-au bucurat de un interes major din partea celor direct interesaţi de subiect, în total numărul persoanelor prezente la cele cinci workshop-uri ridicân13413692_1048661575169050_2151340188783130138_ndu-se la aproximativ 600 de participanţi.
În concluzie, simţim cu adevărat şi credem cu tărie că proiectul “CURIER pentru AUTISM” a fost un real succes şi a presupus o mobilizare generală unică în judeţul Galaţi până în acest moment, atât din partea echipei Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi, cât şi din partea sponsorului, partenerilor şi a persoanelor direct implicate în educarea şi integrarea copiilor cu autism.
Vă mulțumim tuturor, sponsor, parteneri de proiect, specialist, cadre didactice, părinţi, colegi mai mari sau mai micuți, pentru că aţi fost alături de noi “curieri pentru autism” şi aţi devenit astfel “ambasadori” ai cauzei noastre SPECIALE .
“Autismul este RECUPERABIL – Chiar merită să luptăm ÎMPREUNĂ!”