Va asteptam la spectacolul caritabil „ALBASTRU e culoarea mea”

AFIS finalDragi prieteni ai copiilor SPECIALI, iubitori de muzică și de frumos, cu mare bucurie vă lansăm invitația de a lua parte la un eveniment cu totul și cu totul deosebit! Este vorba despre spectacolul „ALBASTRU e culoarea mea”, care va aduce pe scenă, grație și colaboratorilor noștri de suflet, momente dintre cele mai frumoase, pentru orice vârstă: de la muzică ușoară până la stand-up comedy, de la dansuri tradiționale până la rock’n’roll sau balet, de la personajele Disney până la momente artistice surpriză, ce vă vor fi dezvăluite doar în seara spectacolului ! Nu e un secret însă că cei mici vor avea ocazia să se întâlnească la intrarea în sală cu Mickey, Minie, Albă ca Zăpada și cu Minion, iar în timpul spectacolului să o audă cântând pe Prințesa Elsa, personaje aduse de îndrăgita echipă Marili PartyCenter !

Iată cine se află pe lista de invitați în seara de joi, 26 noiembrie:

-Recital Maria Crăciun, o binecunoscută tânără voce a Galațiului, premiată la San Remo și la alte festivaluri din țară, cu numeroase apariții TV pe plan local și național, alături de mari artiști ai scenei, Al Bano, Mirabela Dauer, Corina Chiriac

-Recital Alexandra Lupoae, o altă tânără speranță a muzicii ușoare, participantă la NextStar, finalistă la Mamaia Copiilor, secțiunea Show, premiată la importante festivaluri naționale și internaționale, cu numeroase apariții televizate și invitată la numeroase alte evenimente muzicale.

-Ansamblul „Olympos Junior” al Comunității Elene din Galați, dansuri tradiționale.

-Moment de stand up comedy – Andreea Angheluță & Alexandru Beznea, elevii Școlii de Film și Televiziune Galați

-Grupurile YOLO și BLISS, Școala de Film și Televiziune Galați

-Școala de Canto „CrissMuzic Canto School”, muzică ușoară: Alexandru Diaconu, Alex Manea, Ana Maria Tilici, Selena Lupu

-Ansamblul Folcloric „Doinița Covurluiului” de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, dansuri populare.

-Sorina Caramfil și Gabriela Munteanu, muzică ușoară.

-Dansatorii Școlii „Sueño Dance”, moment coregrafic rock and roll

-Patry Grozavu, balet

-Elsa, Minion, Mickey Mouse și Minnie, Albă ca Zăpada, Belle, aduse de Marili Party Center Galați

 

Ne dorim și suntem siguri că va fi un spectacol cu totul aparte, pentru că ne propunem ca toți cei care vor participa, atât artiști, cât și spectatori, să fie îmbrăcați sau să poarte un accesoriu de culoare albastră, în semn de SOLIDARITATE cu această cauza, a copiilor SPECIALI. Și nu întâmplător, ci pentru că ALBASTRUL simbolizează, la nivel mondial, lupta împotriva autismului, pe de o parte fiind culoarea speranței, iar pe de altă parte fiindcă băieții sunt de 4 ori mai afectați de acest diagnostic decât fetele.

Fondurile colectate din vânzarea biletelor (10 lei / bilet) și eventualele donații sunt destinate susținerii terapiilor de recuperare, atât de costisitoare, pentru copiii cu autism din APCA Galați. De altfel, spectatorii au ocazia să ne viziteze și mica noastră Fabrică de bucurii SPECIALE, pentru că pe hol vom aduce produse handmade realizate de copii, părinți și voluntari alături de artistul handmade Ana Dascălu, în cadrul atelierului de la Afterschoolul interactiv și creativ de la APCA. Nu în ultimul rând, prin această modalitate inedită de organizare a spectacolului „ALBASTRU e culoarea mea” ne dorim să creștem gradul de conștientizare asupra autismului, la nivelul comunității gălățene.
Ne sunt alături, ca de fiecare dată, numeroși oameni cu suflet mare, colaboratori și parteneri mai vechi sau mai noi, datorită cărora iată, am conturat acest spectacol: Casa de Cultura a Sindicatelor Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galati, Marili PartyCenter, Asociația ARTE, Școala de Film și Televiziune Galați – Urban Show, CrissMusic CantoSchool, Comunitatea Elenă din Galați, Sueno Dance, Ateliere Creativ Recreative, Revista Explore, Viața Liberă Galați, Presa Galați, Clubul de voluntariat IMPACT-EFECT.

Așadar, vă așteptăm cu drag și pe voi să purtați ALBASTRU în seara de JOI, 26 noiembrie 2015, între orele 17.00-19.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor Galați, bilete fiind disponibile la casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor Galați, la sediul APCA din Str. Traian Vuia, nr. 21 sau în seara evenimentului, la intrare. Dacă doriți bilete, ne puteți suna la numărul 0752.155.786.