Magie intr-o jucarie

Parcă ieri eram și noi copii, ne prindeam cireșe la ureche, zâmbeam toată ziua cu soarele, iar întreaga lume părea a noastră. Ne amintim de copilăria noastră privindu-i pe cei mici. Iar în prima zi din iunie nu celebrăm doar copilăria lor, ci, pe undeva, poate chiar pe a noastră, cea pierdută și regăsită prin copiii noștri.

Scenariul se va repeta și anul acesta. Așa cum am anunțat deja, APCA organizează, luni, 3 iunie, la sala de evenimente aȘcolii Speciale “C-tin Pufan“, un spectacol în cinstea sărbătoriților primei zile din iunie. Noi le punem la dispoziție cadrul de desfășurare, iar ei vor fi vedetele.


Iată și programul pe care vi-l propun copiii:
1. În galop de cai vine iarăși vara – interpretare vocală
2. Pentru tine, vară – dedicație
3. Cântecul poveștilor – interpretare vocală
4. Astăzi este ziua mea – dramatizare
5. Să înceapă veselia! – interpretare vocală Alexandra Lupoae, Mitzura Pentiuc
6. Hai la bal să alergăm! -mini-musical (cuplete muzicale, dans de grup, dans perechi, dramatizare în lb. engleză)
7. Dansați cu noi! – colaj de dans modern ( Scoala Gimnaziala Speciala ” C-tin Pufan”)
8. Un cântec pentru voi – interpretare vocală Giulia Petrea
9. Pentru voi, copii! – moment de iluzionism – Stamate Cristian
10. Sunt si eu copil – sceneta ” Micul print”  ( Scoala Gimnaziala Speciala ” C-tin Pufan”)
11. ÎMPREUNĂ pentru copii – demonstrație kendo arte marțiale & muzică
12. Versuri pe ritm – interpretare vocala.
Ne ajută să creăm o atmosferă pe placul celor mici (ba chiar una încărcată de magie) doamna prof. Doina Tomoila, precum și numeroși colaboratori – prof. Felicia Craciun, prof. Daniela Agafitei, prof. Florin Dobrescu, prof. Doina Enache, prof. Alina Marin, inst. Mariana Stanciu, Asociatia Părinților Școlii nr. 17 Galați, Asociatia „Sprijin și Dăruire Constantin Pufan”, iluzionist Stamate Cristian (membru al Asociației Magicienilor și Iluzioniștilor din România), Clubul Kenthin Galați.

Dacă vreți să asistați la spectacolul celor mici, atunci trebuie să veniți doar cu o jucărie simbolică sau cu o carte educativă, pentru unul dintre copiii cu autism din asociație (cu vârste cuprinse între 2 și 15 ani). Ca orcare alți copii, și ei se vor bucura enorm de magia unei jucării primite în dar, oricât de mică ar fi ea. Iar noi și dvs., cei mari, ne vom mângâia sufletul cu veselia și zâmbetele micuților noștri. Magia chiar există, fie ea „deghizată” într­-o jucărie, nu-i așa?

Voluntarii APCA, intotdeauna aproape de copiii cu autism

Deschidem o pagină atât de dragă nouă, despre voluntarii APCA Galați, oameni cu suflet care ne-au bucurat cu prezența, cu implicarea și cu dăruirea cu care au venit în sprijinul copiilor noștri speciali.


Sperăm să scriem cât mai multe astfel de pagini frumoase alături de ei, căci, iată, se apropie vara și avem multe proiecte importante. Noi suntem deschiși în continuare colaborării cu noi voluntari, așa că pe toți cei care vor să se alăture echipei APCA îi rugăm să ne contacteze pe adresa voluntar.galati@gmail.com.

O săptămână altfel decât de obicei

Ce le-am pregătit voluntarilor noștri, 
care sunt zi de zi lângă noi…


Nu facem întâmplător acest lucru, ci pentru că, săptămâna trecută, pretutindeni a fost marcată Săptămâna Națională a Voluntariatului. Noi am celebrat-o și într-un fel deosebit, chemându-i pe voluntari la o întâlnire-surpriză, de care sperăm că s-au bucurat. Toți au primit câte o diplomă simbolică pentru activitatea lor și, apoi, împreună, ne-am îndulcit cu câte o felie de tort, într-o atmosferă caldă și degajată, cum ne-m obișnuit deja să fie atunci când ne regăsim cu toții.


De asemenea, pentru noi a fost o săptămână specială și pentru că doi dintre voluntarii Asociației de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați au fost subiectul unui articol în cotidianul Viața Liberă, semnat de Anca Melinte, pe care ne-am bucurat să o primim în mijlocul nostru. Este vorba despre Dora și despre cățelușa ei Daisy. Noi am mai scris despre ele AICI.

Daisy, cățelușa voluntară de la APCA, și stăpâna ei, Dora


Astăzi vrem să vi-i prezentăm chiar pe cei doi voluntari, Daisy și cățelușa ei, Dora, dar cu siguranță îi veți cunoaște și pe ceilalți.

Daisy este un câine de 3 ani, de rasa Labrador Retriever. Cățelușa care se întâlnește săptămânal cu copiii cu autism de la APCA Galați este dresată pe dresaj de disciplină. În viitorul apropiat, se va alătura unei echipe de câini utilitari, căci frecventează antrenamentele de formare în terapie asistată de animale.

Beneficiul pe termen scurt și lung al acestui tip de terapie nu trebuie pus la îndoială, ne asigură Dora, stăpâna cățelușei Daisy. Stau mărturie sute de studii și cercetari, care demonstrează că această interacțiune îi ajută și din punct de vedere social – comportamental, nu numai fata de câini sau alte animăluțe. “Totuși, eu doresc să pun accent și pe altceva”, accentuează Dora. “La fiecare copil am observat un comportament diferit față de Daisy. Puțini s-au apropiat de ea, dar toți au avut contact vizual cu ea, se uitau pe furiș ce face Daisy, iar unii, în cele din urmă, au prins curaj și s-au apropiat de ea.”

Cățelușa Daisy și stăpâna ei, Dora, alături de Cosmin,
unul dintre beneficiarii APCA Galați, și de mama sa
 
Stăpâna cățelușei consideră că e absolut necesat ca acești copii să se familiarizeze cu aceste animăluțe, mai ales că ei văd mereu câini în jurul lor. “Pe lângă faptul că învață că Daisy este cuminte, este bine pentru copii să o audă lătrând, fiindca vor întâmpina în viață situații în care un câine din jurul lor va lătra și trebuie să se obișnuiască cu acest sunet, astfel încât să nu existe urme de teamă. Trebuie să o vadă că sare pe mine, și astfel să înțeleagă și ei că nu orice mișcare bruscă este semn de atac”, mai povestește Dora.
Sigur, cățelușa Daisy nu sare niciodată pe copii, fiind, de altfel, mult mai tandră cu micuții decât chiar cu stăpâna sa ori cu oricare alt adult. Daisy este în permanență concentrată asupra copiilor. De altfel, adulții (părinții) din încăpere au văzut că mica vedetă nu le se acordă deloc atenție.
În prezent, cea mai populară activitate cu Daisy este jocul cu mingea. Este foarte simpatică atunci când aruncă mingea copiilor, îndemnându-i să se joace împreună.
“La fiecare copil am observant, până la sfârșitul sesiunii, o schimbare de comportament față de Daisy. La unii mai puțin, la alții mai mult, dar schimbarea pozitivă există în mod cert”, mai povestește Dora, în așteptarea următoarei întâlniri cu copiii din APCA Galați.

Au mai ramas doar 3 zile …

   
    Mai sunt doar cateva zile pana la termenul limita de depunere pentru formularele 230 si 200 , prin intermediul carora, doar cu o simpla semnatura, puteti sustine copiii cu autism din APCA Galati. 

    Daca nu ai redirectionat deja cei 2 %, catre un alt ONG, grabeste-te si semneaza pentru o fapta buna, competand formularul , pe care il puteti descarca din dreapta paginii nostre.


         


      Si tot doar 3 zile mai aveti la dispozitie pentru a va inscrie la cele 2 cursuri organizate luna aceasta la Galati, in colaborare cu APCA ( ambele avand ca prima data de desfasurare 25 Mai 2013):

  •   „TEHNICI DE TERAPIE COMPORTAMENTALA APLICATA” – 6 module – detaliat AICI
  •   ” Workshop Terapia 3 C – Recuperarea psihomotorie a copiilor cu dizabilitati – detaliat AICI


   Pentru ca din fericire pentru noi si copiii inscrisi in APCA, in ultima perioada avem foarte multe noutati , activitati si proiecte in derulare, incercam astfel sa va readucem in atentie postari din aceasta luna, care ne sunt utile tuturor.

Workshop la Galati : Terapia 3 C – Recuperarea psihomotorie a copiilor cu dizabilitati




      APCA – Asociatia de Sprijin pentru Parinti si Copiii cu Autism Galati, in colaborare cu Sportautism Romania, organizeaza la Galati, in data de 25 mai 2013, workshop-ul : ” Terapia 3 C – Recuperarea psihomotorie a copiilor cu dizabilitati ” , sustinut de d-l Paul Cojocaru, fondatorul acestei terapii. Anul trecut, munca acestuia, dusa pentru recuperarea copiilor cu autism , a fost recunoscuta de canadieni in cadrul unui festival international dedicat persoanelor cu autism. Este o terapie destul de nouă, creată chiar de un român, şi pe care străinii au văzut-o, au premiat-o, au adoptat-o imediat şi au pus-o în practică


Fragment din cartea despre Terapia 3C:
     ”Recuperarea copilului autist inseamna gasirea unei modalitati eficiente de a ”traduce” pe intelesul lui lumea noastra, regulile dupa care ne miscam in complexul mecanism numit societate, de a-l invata sa cunoasca si sa foloseasca aceste reguli pentru a supravietui. Si sa facem asta fara a-l agresa sau speria.     Terapia 3C a fost gandita ca o modalitate de gasi un limbaj comun intre micul autist si indivizii ”normali”, de a ”traduce”pe intelesul lor un colt din lumea ”normalitatii”, acela al abilitatilor psihomotorii”

      Perturbările de procesare și integrare a informațiilor senzoriale, așa cum se întâmplă în cazul copilului cu tulburare de spectru autist, determină tulburări ale schemei sale corporale. Neputând analiza corect informațiile primite prin intermediul simțurilor și neputându-le integra în cadrul sistemului său psihic, copilul cu tulburare de spectru autist nu își poate conștientiza corpul și nu îl poate folosi în mod voluntar pentru satisfacerea nevoilor astfel încât să se poată adapta la mediul în care trăiește.

 


     Pentru o dezvoltare armonioasă copilul are nevoie de o bună funcționare psihomotrică.    

     Deficitele psihomotrice necesită realizarea de exerciții care să mobiliezeze întregul corp, exerciții pentru echilibrul static și dinamic al corpului, exercitții de coordonare, exerciții de atenție, exerciții senzoriale, exerciții privind cunoașterea schemei corporale și formarea conștiinței de sine, exerciții privind lateralitatea, exerciții privind organizarea spațio-temporală.

     Terapia 3C este o metodă prin care se realizează recuperare psihomotrică a copiilor cu tulburări de spectru autist. Aceasta are ca și obiective coordonarea (formarea automatismelor mișcării), concentrarea (captarea și păstrarea atenției copilului) și conștientizarea (conștientizarea propriei scheme corporale și a mediului în care se află la un moment dat copilul), de unde deriva si denumirea  – Terapia 3 C .

     Structura worksop-ului va fi urmatoarea

  • Primele 2 ore vor cuprinde exercitii practice, la care vor participa efectiv cursantii, alaturi de 2 grupe de copii cu TSA:
  • Urmatoarele ore vor fi alocate informatiilor teoretice si intrebarilor adresate d-lui Paul Cojocaru.

      Locatia : Sala de Sport a Liceului ” C.F.R.” – Galati Bulevardul George Coşbuc nr. 225.

                               

     Pentru terapeuti / specialisti taxa de participare este de 100 de ron ,  pentru parinti fiind redusa la 40 de ron, existand posibilitatea ca parintii inscrisi la workshop sa poata veni cu copiii, pentru o si mai mare aplicabilitate practica. Se ofera diploma de participare .

     Inscrieri la workshop se pot face pe adresa de email:terapeut.galati@gmail.com sau la tel . 0752675454 ( joi intre 10.30 – 12.30 ) – Presedinte APCA – Nicoleta Lupoae

In curand, primele ore de terapie ABA gratuite la APCA !

     Ne bucurăm să anunțăm că, în curând, copiii cu autism din APCA  vor beneficia de ore de terapie ABA gratuite, în cadrul asociației. 
     Eforturile noastre, ale tuturor, părinți, voluntari, parteneri și susținători, nu au fost in zadar, astfel că, până la sfârșitul lunii mai, APCA va organiza un proces de selecție și va angaja la sediu primul terapeut ABA cu normă întreagă, 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână.     
     Cei 36 de copii din APCA vor beneficia la sediu, de ore de terapie ABA GRATUITE, lucrate de o persoană specializată în acest sens, asociatia preluand astfel , o mică parte din povara financiară pe care o au de dus părinții în lupta continuă pentru recuperarea ccopiilor lor… 
    Pentru noi ca si asociatie , dar mai ales pentru copiii cu autism din APCA, acesta reprezinta încă un pas înainte și sperăm că acest efort va fi susținut în continuare de către dvs.
   

      

     Pe viitor, ne propunem să extindem acest proiect, venit din nou in sprijinul familiilor copiilor cu autism ( pe langa celelalte ore gratuite de inot, socializare, terapie prin miscare si joc, terapie asistata de animale,cursuri de formare- deja initiate pana acum de APCA ) , toate in beneficiul copiilor noștri speciali.

    Orele de terapie ABA nu ar fi fost posibile fără ajutorul dvs., al gălățenilor, care ați venit la actiunile noastre umanitare, care ați completat formularele pentru 2 %, care ați donat în urnele APCA din oraș ( Metro , Real – la Intrare Clienti, Dunarea Mall , Restaurant Corso ). 







    Ne puteti sprijini inca o data, pe acorduri de jazz, la un spectacol eveniment  – ” Transylvanian Concert ” – Duminica 19 Mai 2013, ora 19.30 , la Teatrul Muzical ” Nae Leonard” – Mai multe detalii despre aceasta seara de exceptie gasiti AICI

    Totodata, daca vreti sa luptati IMPREUNA cu noi,  nu uitati ca pana pe 25 mai 2013,  mai puteti completa formularele 200 si 230 ( prevederea 2 %)  , pe care le reagsiti in dreapta paginii noastre .

   Autismul este RECUPERABIL – Hai sa luptam IMPREUNA !

Jazz de Grammy pentru copiii cu autism din Galati

Ritm de pian şi acord de violă, duminică, 19 mai, în cadrul unui concert extraordinar de jazz, la Galaţi! Nume importante vor urca spe scena „Muzicalului” gălăţean la sfârşitul săptămânii vitoare, în cadrul Festivalului Muzical Internaţional „Leonard”, ajuns la ediţia a X-a.

O parte din fonduri, la APCA Galaţi

Pentri noi, părinţii copiilor cu autism din APCA Galaţi, acest concert are o semnificaţie aparte. Graţie organizatorilor concertului, Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, şi a partenerilor lor, Clubul Rotary „Dunărea de Jos”, Rotary „Donaris” şi Asociaţia Masa Rotundă 21, o parte din fondurile colectate din vânzarea biletelor vor ajunge la copiii cu autism din asociaţia noastră. Preţul unui bilet este 25 de lei. Concertul are loc duminică, 19 mai, ora 19,30, la Teatrul Muzical “Nae Leonard”.

Au influenţat istoria jazz-ului

Vă invităm cu tot dragul la acest concert, ce reprezintă un eveniment şi pentru oraşul Galaţi. Pe scena Teatrului Muzical “Nae Leonard” vor urca doi instrumentişti din New York – Mat Maneri (violă) şi Lucian Ban (pian). Cei doi invitaţi de marcă din SUA vă invită la o seară specială, unde veţi avea ocazia să le ascultaţi creaţiile de pe albumul “Transylvanian Concert”, proaspăt lansat la celebra casă de discuri ECM Records. De altfel, concertul de la Galaţi  (şi cele din alte câteva oraşe din România, printre care şi Bucureştiul) face parte dintr-un turneu oficial al celor doi muzicieni în Europa, de lansare a albumului lor.
Nominalizat în 2006 la Premiile Grammy pentru “Cel mai bun album de muzică alternativă”, Mat Maneri e cunoscut drept unul dintre cei mai creativi muzicieni de jazz de astăzi. Conform site-ului “All about jazz”, Mat Maneri “a schimbat felul în care lumea jazz-ului ascultă vioara şi viola”.
Cel mai cunoscut muzician de jazz de origine română din SUA, şi unul dintre cei mai afirmaţi muzicieni de jazz de origine română pe scena internaţională, Lucian Ban a fost nominalizat de două ori (2005 şi 2006) drept “Cel mai bun muzician de Jazz al anului”, de către Hans Koller “Best European Jazz Musician”. Conform site-ului “All about jazz”, “pianistul Lucian Ban cântă cu o fluenţă şi cu o sensibilitate care amintesc atât de un Vladimir Horowitz, cât şi de un McCoy Tyner…”
De asemenea, sunt invitaţi să li se alăture pe scenă, de la Târgu Mureş, Ana Maria Galea (voce) şi Daniel Csikos (pian).
Suntem siguri că unii dintre voi abia aşteaptă să mai audă acorduri de jazz în oraşul de la Dunăre, aşa că nu ne rămâne decât să le mulţumim organizatorilor pentru iniţiativa de a ne susţine asociaţia, iar dumneavoastră să vă urăm să vă bucuraţi de o seară de excepţie!

Curs: TEHNICI DE TERAPIE COMPORTAMENTALA APLICATA – 6 module

APCA – Asociatia de Sprijin pentru Parintii si Copiii cu Autism Galati, in colaborare cu psih. Adriana Sirbu, anunta organizarea la Galati a cursului cu tema: „TEHNICI DE TERAPIE COMPORTAMENTALA APLICATA”.

Cursul va fi sustinut de trainer: psih. Daniela Martinescu –  consultant ABA in curs de acreditare BCBA (Board Certified Behavior Analyst),  specializare in terapia si recuperarea copiilor cu autism.

Cursul se va desfasura pe parcursul a 6 luni, cate un modul in fiecare luna intr-un week-end ce se va stabili de comun acord (primul modul fiind stabilit pentru luna mai, in zilele de 24-26.05.2013)

Participantii la curs vor primi diploma si certificate recunoscute astfel:

 

  •         psihologii vor primi credite de la Colegiul Psihologilor
  •         asistentii sociali vor primi credite de la Colegiul Asistentilor Sociali
  •         parintii vor primi certificate de perfectionare recunoscute de catre Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor, recunoscute de catre Ministerul Educatiei Cercetarii Tineretului si Sportului  si de Ministerul Muncii, Familiei si Solidaritatii Sociale.    

Tematica cursului propusa se va  desfasura pe parcursul a 6 module, costul fiecarui modul fiind de 280 lei.Pentru fiecare 2 parinti participanti costul fiecarui modul va fi platit doar de catre unul. 


Pentru inscrieri trimiteti un email cu datele dvs, nume, prenume, profesie /calitate (parinte), telefon de contact,  la adresa : terapeut.galati@gmail.com . Persoana de contact pentru detalii referitoare la curs: drd. Adriana Sirbu, telefon: 0756775847 sau 0771726480. 

Tematica
Copilul cu autism

-Ce este autismul? Caracteristicile copilului cu autism.
-Criterii de diagnosticare precoce.
-‘The Carolina Curriculum for Infants and Toddlers with Special Needs’ – un chestionar complet in evaluarea copiilor cu autism.
 
Analiza comportamentala ABA
-ce este analiza comportamentala aplicata?
-principii de terapie comportamentala aplicata ABA. Principii de invatare.

– discrete trial (cerinta – comportament – consecinta)
-promptul si diminuarea lui
-discriminarea stimulilor
-modelarea si inlantuirea
– recompensa si pedeapsa in analiza comportamentala aplicata ABA
-principiile recompensarii
-BC (antecedent – comportament – consecinta)

Evaluarea situatiei de invatare
Responsabilitatea terapeutului inaintea inceperii sesiunii, in timpul si dupa sesiunea de terapie –
Greseli frecvente in aplicarea ABA
-Metode de colectare a datelor

Abordarea functionala in terapia de recuperare a tulburarilor de spectru autist.
-Evaluarea comportamentului copilului si stabilirea comportamentelor target,
Comunicarea functionala,

Schimbarea comportamentelor neadecvate,
Sisteme de tokeni si de recompense,
-Obiective functionale.

Alcatuirea planului de interventie
Cum alegem programele de terapie?
-Dezvoltarea limbajului receptive si expresiv,
Stimularea si dezvoltarea comunicarii;
Dezvoltarea socializarii;
Dezvoltarea abilitatilor cognitive;
 
Analiza functionala a comportamentelor
Functiile comportamentelor si modalitati de abordare pentru a creste/descreste comportamentele. Studii de caz.
 
Verbal behavior – Comportament verbal:
Mand;
-Tacts;
Intraverbal;
 
Autonomie personala si independenta in autism
Autonomie la masa si  la toaleta,
Imbracat/incaltat
Autonomia la magazin, in parc, pe strada
 
Siguranta copilului cu autism si modalitati eficiente de a preveni si de a(re) actiona in situatii critice
Pericole la care se expun copiii in casa,
Pericole la care se expun copiii in comunitate.
Tehnici de modelare a comportamentului:
Tehnici de utilizare a recompensei
DR, DRO, DRA, DRI, recompensare pozitiva si negativa,                                

Tehnici de utilizare a pedepsei;
-Extinctia;
47% dintre copii reusesc.  Am facut totul “ca la carte”, de ce rezultatele nu sunt asa bune?
– Intelegerea si implementarea gresita a tehnicilor,
– Nerespectarea regulilor de catre toti cei implicate in terapie,
– Lipsa consecventei si sarirea peste pasi,
– Lipsa intelegerii si folosirii recompenselor.
– Factori ce tin de copil: varsta, potential, autostimulari,
– Prea multe sau prea putine programe lucrate simultan.

Pasi in invatarea abilitatilor si deprinderilor
Masterare,
Mentinere,
Generalizare
Automatizare.
Comunicare functionala & invatare incidentala
Exercitii de rol, studii de caz
Echipa copilului:
-Terapeuti & coordonator, parinti (familia), educatori. Responsabilitati fata de copil.
-Continuitate in terapie. Ce aplica acasa parintii, bunicii.
-100 cuvinte de lauda
 
Integrarea copiilor cu tulburari de spectru autist in gradinite si scoli normale.        
Cunostinte necesare “umbrei” in vederea integrarii copilului cu tulburare de spectru autist in gradinita/scoala;
-Atributiile educatoarei – ce trebuie sa faca educatoarea atunci cand are in clasa un copil cu tulburare de spectru autist?
Abilitati/achizitii minime necesare copilului pentru a incepe lucrul la gradinita;
-Obiectivele generale de atins in scoli/gradinite si modalitati de interventie pentru atingerea lor;
Relatia intre dezvoltarea cognitiva, teoria mintii si integrarea sociala;
Modalitati de prompt la gradinta/dependenta de prompt/reducerea prompului – cand se retrage „umbra”?
Comportamentele neadecvate in grupul de copii si modalitati de interventie;
Colectarea datelor referitor la comportamentele neadecvate si abilitatile care trebuie dezvoltate la gradinita/ scoala;
Sistemul de recompensare si aplicarea lui la gradinita/ scoala;
 
Cand si cum se termina terapia?

Urnele cu sperantele parintilor din APCA

Cu ceva ajutor de la oamenii cu inimă deschisă şi cu sprijin şi de la Cel de Sus (să nu uităm că ne aflăm, încă, în preajma sărbătorilor pascale), am reuşit să amplasăm urne pentru donaţii  în mai multe locuri din oraş.

Toţi părinţii din APCA Galaţi şi-au pus în urnele acestea speranţele pe care le poartă cu ei în permamenţă, speranţele că vor avea bani pentru ca micuţii lor să urmeze  terapia şi luna viitoare, speranţele că unii dintre cei mici le vor spune în sfârşit „mama” şi „tata”, speranţele că nu vor fi singuri în acest drum lung alături de copilul lor.

Dacă vrei şi îi poţi susţine pe copiii din asociaţie, găseşti urnele Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi în următoarele locuri:

Metro Cash & Carry(unul dintre partenerii noştri fideli, de altfel)

Real HyperMarket (la „Intrare clienţi” )

Dunărea Mall (lângă scările rulante)

Restaurant Corso

Intenţionăm ca, din banii colectaţi în aceste urne, să plătim ore de terapie pentru copiii famililor din asociaţie. Astfel, micuţii ar urma să benefiecieze gratuit şi de terapie specială, alături de orele de înot, de terapie asistată de animale, de terapie prin joc şi mişcare alături de voluntari, de care beneficiază deja, tot gratuit.

 

Dacă nu reuşeşti să ajungi în aceste locuri, ai opţiunea donaţiei în cont sau cea a completării formularului pentru 2 la sută, cu datele noastre. Datele sunt cele de mai jos:

Asociaţia de Sprijin pentru Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi
Cod de înregistrare fiscală (C.I.F.): 29189030
Cont bancar: RO84 BTRL 0180 1205 G118 22XX – Banca Transilvania, sucursala Galaţi

AICI poţi citi poveştile câtorva dintre copii noştri.

AICI găseşti mai multe motive pentru care să donezi pentru un copil cu autism.

Îţi mulţumim!