Conferinta incheiata cu succes



De la dreapta la stânga: analist comportamental în curs de
acreditare internaţională Adriana Pricob, analist comportamental
acreditat internaţional BCBA Alexandra Comărniceanu,
prof. înv. preşcolar Tania Mărgineanu,
psih. Adriana Sîrbu, psih. Mioara Chirică

Echipa APCA Galaţi tocmai a încheiat o lună plină. După o serie de manifestări concentrate pe parcursul lunii aprilie (vezi AICI despre Luna Conştientizării Autismului), am reuşit să concretizăm, pe 27 aprilie, unul dintre cele mai importante evenimente la nivelul judeţului Galaţi. Este vorba despre conferinţa regională, găzduită de Şcoala Specială nr. 2 „C-tin Pufan”,  care a adus în prim-plan autismul din perspectivă multiplă: părinte, specialist, cadru didactic şi comunitate locală. 


Credem că această manifestare, pentru organizarea căreia am depus şi noi şi colaboratorii noştri mult efort, s-a ridicat la un nivel înalt. Aceasta s-a datorat în priml rând prezenţei specialiştilor din Bucureşti acreditaţi BCBA (Alexandra Comărniceanu) şi în curs de acreditare BCBA (Adriana Pricob). Toţi cei prezenţi au fost plăcut impresionaţi de profesionalismul şi consistenţa informaţiilor prezentate. Lectorii din Galaţi, specialişti cu experienţă în lucrul cu TSA, au completat cu informaţii preţioase, prezentând subiecte la fel de interesante. Astfel, conferinţa a devenit una extrem de interactivă, iar acesta este cel mai bun feedback pe care îl puteam primi de la participanţi.

Psih. Gina Seria 

 Aceasta primă conferinţă organizată de APCA a reprezentat un pas uriaş înainte, atât din perspectiva experineţei câştigate de noi, ca asociaţie, dar mai ales din cea a impactului asupra celor din jur. Beneficiarii au fost, în final, copiii cu TSA din întregul judet Galaţi, nu numai cei ai familiilor înscrise în APCA Galaţi. Ne-am dorit, prin aceste eveniment, să acordăm şi noi, la rândul nostru, un ajutor celorlalţi, cum bine ne-a prins şi nouă sprijinul primit, de-a lungul timpului, din partea celor din jur. Sperăm ca, prin astfel de evenimente, APCA să reprezinte un sprijin real pentru familiile copiilor cu TSA din Galaţi si nu numai de aici.

Medic specialist NPI Marcela Câmpean

A fost, în acelaşi timp, o atmosferă caldă şi prietenoasă şi ne-am bucurat să admirăm şi o expozitie „de suflet”, cu mici opere de artă realizate de copii, părinţi şi cadre didactice de la Gradiniţa „prietenoasă” Lizuca, pentru care avem numai gânduri de recunoştinţă.



Ne-am bucurat să îi primim cu căldură 
pe cei aproximativ 80 de participanţi la conferinţă

Voluntarii noştri dragi au răspuns „prezent”, sprijinindu-ne şi de această dată! Nu în ultimul rând, acest eveniment a fost posibil printr-o mobilizare extraordinară venită din partea părinţilor din APCA, un eveniment de o asemenea anvergură fiind posibil datorită implicarii totale venite din partea inimoşilor părinţi din APCA Galaţi, uniţi ca într-o mare familie, la început de un diagnostic trist, transformat acum în realizari atât de frumoase, luptand ÎMPREUNĂ… Le multumim pentru implicare şi sprijin colaboratorilor noştri: Şcoala Gimnazială Specială „C-tin Pufan”, Grădinţa Lizuca, Aranjamente ArabElla – Event, DGASPC Galaţi. Le mulţumim şi lectorilor, invitaţilor şi întregii echipe minunate –  numită APCA Galaţi!

Găsiţi programul manifestării AICI, iar fotografii în albumul special creat pe pagina noastră de Facebook.

Conferinta regionala organizata de APCA: “Autismul din perspectiva multipla: parinte, specialist, cadru didactic si comunitate locala”

APCA – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi, în colaborare cu Şcoala Specială Nr. 2  „C-tin Pufan” Galaţi, organizează, sâmbătă – 27 aprilie 2013, prima conferinţă centrată pe problematica autismului. Grupul ţintă e constituit din părinţi, medici de familie pediatri, psihologi, terapeuţi, logopezi, cadre didactice din învăţământul de masă şi învăţământul special, voluntari, reprezentanţi ai insituţiilor locale implicate în această sferă de activitate, presa. 
Conferinţa se va desfăşura pe parcursul unei zile întregi (9.00 – 18.00) şi va cuprinde prezentări numeroase, pe subiecte diferite  care acoperă toate ariile acestei problematici, privite din perspectivă multiplă: cea de părinte, specialist/ terapeut, cadru didactic, autorităţi publice şi comunitate locală. Fiecare prezentare  va dura maxim 20 de minute.  După prezentarea subiectelor proprii, specialiştii din Bucureşti vor putea răspunde întrebărilor din public (maxim 10 minute alocate).

Părinţii şi voluntarii din APCA Galaţi, precum şi colaboratorii asociaţiei noastre vor avea acces gratuit în cadrul conferinţei, cu menţiunea căa trebuie făcută rezervare în timp util, pe adresa special creatăa pentru înscrieri (conferinta.apca.galati@gmail.com). 

Pentru alte persoane interesate, există un număr de 100 de locuri disponibile, iar înscrierile se pot face după cum urmeazăa:
– Pe adresa destinată înscrierilor (conferinta.apca.galati@gmail.com) se vor trimite următoarele date: Nume/ prenume, calitate (terapeut, psiholog, cadru didactic etc.), număr de telefon de contact. După confirmarea înscrierii, în ziua susţinerii evenimentului, se va achita o taxă de participare de 30 de lei/ persoană (în taxă e inclusă mapa conferinţei, gustăarile de pe tot parcursul zilei, cafea, apă etc.). Vom trimite confirmare de participare în limita locurilor disponibile, de aceea vă rugăm ca şi rezervarea dvs. pentru conferinţă să fie una fermă.
– Părinţii copiilor cu autism pot beneficia de participare gratuită, cu menţiunea că trebuie să trimită la aceeaşi adresă rezervată înscrierilor (conferinta.apca.galati@gmail.com acte doveditoare în acest sens (Nume/ prenume părinte, copie certificat de naştere copil, copie diagnostic).

NOU: Vă puteţi înscrie la conferinţă apelând numărul 0742.775.539.

 
Programul conferinţei, lectori şi subiectele abordate:

Primirea invitaţilor: 8.30 – 9.00
  • 9.00 – 9.20 – Nicoleta Lupoae – Preşedinte APCA Galaţi – Cuvânt introductiv: Necesitatea conştientizării problematicii autismului (creşterea alarmantă a incidenţei, lipsa informaţiilor pertinente şi numărul insuficent de specialişti din România/ Galaţi, servicii insuficient dezvoltate, dar şi  alternative existente pentru părinţi, necesitatea unei bune colaborări între toţi factorii implicaţi: familie, ONG, medici, specialişti, cadre didactice, autorităţi publice, comunitate locală/ părintele – coterapeut etc.)
  •  9.20 – 9.50 – Adriana Pricob (Bucureşti) – Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Importanţa unei diagnosticări precoce în TSA (tulburări din spectrul autist)”
  • 9.50 – 10.20 – Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) – Analist comportamental acreditat internaţional BCBA “Evaluarea persoanelor cu TSA (tulburări din spectrul autist)”. 
  • 10.20 – 10.50 – Adriana Pricob (Bucureşti) – Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Analiza aplicată a comportamentului (terapia ABA), principii generale şi tehnici de lucru“
  • 10.50 – 11.20 – Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) – Analist comportamental acreditat internaţional BCBA ”Factori care influenţează calitatea terapiei ABA”
  • 11.20 – 11.40 – Maricela Câmpean – Medic specialist NPI: “Diagnostic şi medicaţia indicată în TSA“

  Pauză 11.40 – 12.10

  • 12.10 – 12.30 – Prof. învăţămaât preşcolar Tania Mărgineanu: “Integrarea copilului cu TSA în învăţământul de masă
  • 12.30 – 13.00 – Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) – Analist comportamental acreditat internaţional BCBA: “Perspective pentru adolescentul/ adultul cu autism”
  • 13.00 – 13.30 – Adriana Pricob (Bucureşti) – Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Analiza funcţională a comportamentelor-problemă”
  • 13.30 – 14.00 – Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) – Analist comportamental acreditat internaţional BCBA: “Intervenţii comportamentale în cadrul clasei de elevi”
  • 14.00 – 14.30 – Adriana Pricob (Bucureşti) – Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Importanţa programelor individualizate de lucru”
Pauză14.30- 15.00
  • 15.00 – 15.20 – Gina Seria – psiholog: “Necesitatea intervenţiei logopedice. Când începem şi ce putem face”
  • 15.20 – 15.50 – Alexandra Comărniceanu (Bucureşti) – Analist comportamental acreditat internaţional BCBA: “Cum motivaă copilul să lucreze cu noi – importanţa relaţiei copil – terapeut”
  • 15.50 – 16.20 – Adriana Pricob (Bucureşti) – Analist comportamental în curs de acreditare internaţională BCBA: “Abordarea ecletică – cum să ne bazăm deciziile pe evidenţe ştiinţifice”
  • 16.20 – 16.40 – Adriana Sîrbu – psiholog: “Importanţa consilierii părinţilor copilului cu TSA”
  • 16.40 – 17.00 – Nicoleta Lupoae – preşedinte APCA Galaţi – “Prezentarea activităţii APCA Galaţi, realizări şi proiecte de viitor”.
  • 17.00 – 17.20 – Psiholog Mioara Chirică: “Servicii pentru copiii cu TSA existente la nivelul oraşului Galaţi“.
  • 17. 20 – 18.00 –  Concluzii, propuneri, întrebări din partea presei.
Se oferă diplome de participare, mapa conferinţei, pe parcursul zilei fiind asigurate gustările din timpul pauzelor, cafea, apă etc. NU se oferă credite.
Locul desfăşurării Conferinţei: Sala de evenimente a Şcolii Speciale Nr. 2 „C-tin Pufan” (str. 1 Decembrie 1918, nr. 25 – Galaţi )

APCA Galati schimba prejudecati despre autism

Recunoaştem, concertul umanitar de joi seara, organizat la Teatrul Muzical „Nae Leonard” pentru copiii din APCA Galaţi, a fost ca un balsam pentru inimile noastre de părinţi. Ne-a uns pur şi simplu la suflet să vedem la un loc atâţia spectatori veniţi să ne sprijine, copii care au dansat pentru copiii noştri speciali, artişti implicaţi într-o cauză atât de nobilă, parteneri care şi-au unit forţele pentru reuşita unei seri dedicate autismului.

Recunoaştem, când am văzut sala arhiplină, ne-au încercat sentimente minunate. Asta deoarece ne-am dat seama că, din când în când, avem nevoie ca eforturile noastre supraomeneşti, făcute în speranţa unei recuperări cât mai complete, să fie preluate şi de cei din jurul nostru.

Recunoaştem, ne-a bucurat, în acelaşi timp, faptul că ne-am mobilizat cu toţii, părinţi din asociaţie, voluntari dragi, prieteni şi susţinători. Cuvinte de mulţumire şi aplauze la scenă deschisă merită nu doar cei care au evoluat atât de frumos după ce s-a ridicat cortina, ci şi cei din sală, care ne-au sprijinit să le aducem micuţilor noştri zâmbetul pe buze.

Ce am realizat aseară e un imens câştig pentru noi toţi. Dacă, în urmă cu doar câţiva ani, cuvântul „autism” poate era un subiect „tabu”, iată că prin astfel de evenimente reuşim să demolăm prejudecăţi şi să scoatem în evidenţă generozitatea gălăţenilor. Îi învăţăm pe copii să dăruiască, la rândul lor, altor copii, reuşim să aducem în atenţia comunităţii locale copii care, poate, până mai ieri, erau marginalizaţi. Astăzi, iată, ÎMPREUNĂ am reuşit să creăm o punte de legătură între copiii noştri şi comunitatea locală.

Vrem să vă mai spunem doar că fondurile colectate prin vânzarea biletelor şi prin donaţiile din urna de la intrare au depăşit asteptarile nostre iniţiale, totalul fiind în jurul sumei de 5.000 de lei. Este un sprijin real pentru copiii cu autism şi pentru părinţii din APCA Galaţi.

Le mulţumim încă o dată tuturor, partenerilor, colaboratorilor şi celor care ne-au sprijinit din umbră: Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Teatrul Muzical „Nae Leonard”, Grădiniţa „Lizuca” şi Şcoala Nr. 10 „Petre Ţuţea”, Şcoala Specială „C-tin Pufan”, Clubul de Dans Sportiv „Fantezia”, Rotary Club „Dunărea de Jos”.

Un zambet pentru un copil cu autism

De câteva zile bune, noi, toți membrii din asociație, suntem într-o mare fierbere. Avem și de ce. Joi seara, toți copiii din APCA Galați sunt oaspeții Teatrului Muzical “Nae Leonard”, la spectacolul caritabil “Zâmbet de copil”.


Spectacolul din acest an ne găsește mai numeroși (suntem peste 30 de familii gălățene ale căror inimi bat la unison), dar și mai optimiști. DA, ne dorim să aducem zâmbetul pe fețele acestor copii, DA, credem că autismul e recuperabil, chiar dacă în grade diferite de la o persoană la alta, DA, sperăm că visele noastre, ale familiilor cu copil cu autism, se vor împlini!

Cu aceste gânduri vom merge și la evenimentul minuțios pregătit de partenerii noștri. Noi am dat cortina puțin la o parte și am aflat că va fi un spectacol pentru cei mici, dar și pentru cei mari, deopotrivă. Momentele pregătite de Secția Canto a Școlii de Arte a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” le vor completa frumos pe cele ale Ansamblului folcloric de copii, din cadrul aceleeași instituții. Prichindeii de la Grădinița “Lizuca” s-au împrietenit cu cei din APCA Galați și vor valsa împreună. Copii ai Școlii Speciale “C. Pufan” (instituție care ne oferă spațiul pentru asociație) au pregătit un dans cu specific grecesc, iar membrii renumitului Club Sportiv “Fantezia” ne vor surprinde cu siguranță cu ritmurile lor amețitoare.

Vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiți ce momente au mai pregătit partenerii noștri. Vă mai dezvăluim doar că una dintre domnișoarele care va urca pe scenă pune în spectacol mai mult suflet decât toți ceilalți copii la un loc. Asta deoarece frățiorul ei mai mic este unul dintre membrii Asociației de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați.

Nu ne îndoim că joi seara, de la ora 18,00, veți ajunge la spectacolul caritabil de la Teatrul Muzical, ca să ne cunoașteți mai bine. Într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, răsplata noastră și a voastră, celor care ne susțineți, va fi un… ZÂMBET DE COPIL !


Despre câțiva dintre copiii din APCA Galați puteți citi mai multe AICI.
– Dacă vreți să ne susțineți activitatea, puteți dona cei 2 la suta din impozitul anual pe venit sau o sumă în contul deschis la Banca Transilvania (vezi datele în dreapta paginii) ori în urma de la Metro Cash and Cary Galati.
– De asemenea, ne puteți contacta la telefon 0752.675.454 (preşedinte APCA, Nicoleta Lupoae) sau pe mail autism.galati@gmail.com

Terapia asistata de animale la APCA Galati, alaturi de Daisy !

Cu mare bucurie anunţăm debutul unui proiect deosebit în cadrul APCA Galaţi, desfăşurat la iniţiativa unui alt inimos voluntar al APCA, draga noastră Dora. Ea s-a alăturat echipei noastre, însoţită de un prieten mai „special”, pentru copiii noştri speciali… 

Astfel, alături de Daisy, minunatul ei căţel antrenat în acest sens, în fiecare miercuri  ne propunem să-i ajutăm pe copiii cu autism din Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi, prin intermediul terapiei asistate prin animale. Şi asta pentru că interacţiunea cu animalele poate ajuta copiii cu autism să se dezvolte mai bine fizic şi îmbunătăţeşte puterea lor de coordonare şi abilităţile fizice.


Câinii folosiţi în terapia cu animale sunt special antrenaţi pentru a avea grijă de copii, pentru a-i ajuta în diferite situaţii. În plus, câinii pot ajuta la efectuarea unor exerciţii care dezvoltă capacitatea motorie (cum ar fi alergatul, săriturile etc.), dar şi la efectuarea de exerciţii legate de vorbire. Comenzile executate la rostirea anumitor cuvinte cresc foarte mult încrederea în sine a copilului. 

Un studiu, publicat recent în Jurnalul de Vest de Nursing de cercetare a din SUA, a analizat efectele de a interacţiona cu câini la copiii cu tulburări din spectrul autismului. Pentru acest studiu, copiii au fost expuşi la o minge, un câine de pluş sau un câine adevărat, sub supravegherea unui terapeut. La finalul programului, copiii care s-au jucat cu câinele au fost într-o stare de spirit mult mai bună şi au fost mai conştienţi de împrejurimile lor decât copiii care au fost expuşi la minge sau la câinele de jucărie.Terapia asistata de animale este o terapie complementară. Este o formă de terapie care împrumută principii şi tehnici din mai multe discipline şi metode terapeutice: psihoterapie cognitiv-comportamentală, teoriile psihodinamice ale psihoterapiei, psihopedagogie specială, kineto-terapie, terapie prin joacă, etc.  Animalul poate fi folosit în primul rând pentru a facilita relaţia terapeutică în stadiile ei iniţiale.

Foarte pe scurt, un copil care ia pentru prima oară contact cu un adult (un terapeut) va tinde să acorde mai multă încredere adultului dacă acesta e însoţit de un animal pe care copilul il percepe ca fiind prietenos.
În al doilea rând, animalul poate servi drept agent de motivaţie. Copilul va fi mult mai motivat să accepte participarea la un exerciţiu, altfel plictisitor să zicem, dacă acelaşi exerciţiu se desfăşoară în prezenţa sau cu participarea unui animal.
În al treilea rând,animalul poate servi drept obiect de proiecţie. Copilul poate proiecta multe lucruri pe care nu le poate exprima altfel, pe câine. Din acest punct de vedere, câinele poate fi un instrument educaţional fantastic. În acelaşi context, animalul poate căpăta rolul de „prieten special”, un confident imparţial în prezenţa căruia copilul se poate simţi în siguranţă să dezvaluie lucruri pe care nu le putea exprima în mod normal.


Printre cele mai citate beneficii în literatura de specialitate se numără îmbunătăţirea abilităţilor de socializare şi comunicare. Astfel, câinele, cel mai bun prieten al omului, poate fi cu adevărat cel mai bun prieten al copilului, conform unor studii privind interacţiunea dintre ei si copiii cu autism. 


Mulţumim, Dora, mulţumim Daisy !

Imagini despre terapia asistatp prin animale la APCA Galati (Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi) veţi putea găsi pe pagina noastră de FB:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.520857057949507.1073741836.287841421251073&type=1

APCA, la o importanta intalnire

O dată pe an, în luna aprilie, noi, mămicile şi tăticii copiilor cu autism din toată lumea, ieşim oficial în ceea ce se numeşte spaţiul public. O dată pe an, într-o zi fixată la nivel mondial – 2 Aprilie, avem o întâlnire importantă, cu comunitatea din care facem parte fiecare dintre noi. O dată pe an, încercăm să îi avertizăm pe cei din jurul nostru că autismul este din ce în ce mai frecvent la copii, că suntem aici să-i sprijinin la nevoie, că, la rândul nostru, avem nevoie de susținerea celorlalţi.




Marţi, la Galaţi, de Ziua Mondială a Conştientizării Autismului, noi, mămicile şi tăticii din APCA Galaţi am spus cu toții PREZENT, în curtea Școlii Speciale „C-tin Pufan”. Ca pentru o întrevedere de soi, ne-am pregătit cu minuţiozitate hainele – am căutat să ne asortăm cu toții în albastru, culoarea autismului.

Nu ne-au lipsit emoțiile, ca la orice mare întâlnire. Bineînțeles, bucuria întâlnirii cu voi, voluntarii din asociație, cu voi, colaboratori sau susținători ai cauzei noastre, cu voi, jurnaliști gălățeni și public, ne va rămâne mult timp în suflete. În paşi de dans, printre baloane albastre, cu zâmbetul pe buze, cu speranţa în inimi şi cu soarele prinzându-şi razele în horele noastre, am lansat şi mesajul nostru: „AUTISMUL E RECUPERABIL! HAI SĂ LUPTĂM ÎMPREUNĂ !”
 

Răspunsurile nu au întârziat să apară. Doar un zâmbet sau o vorbă de-ale copiilor noștri ne poate încălzi mai mult decât cuvintele de încurajare, de mulțumire sau de felicitare primite după „întâlnire”, de la voi, susținători ai cauzei noastre. Datorită vouă, viaţa pare mai frumoasă, povara mai uşor de dus şi visurile noastre mai aproape de împlinire!


„Avem din ce în ce mai mulți susținători. Lucrurile bune se mișcă din ce în ce mai repede.” (Tania Georgeta Mărgineanu, director Grădinița Lizuca)

„Mi-a plăcut foarte mult cum ați organizat!” (o mămică stabilită în Bulgaria, Karmen Karp)

„Am văzut ce frumos ați organizat ieri evenimentul, felicitări!” (o mămică stabilită în Spania, Dana Hodorețchi)

„A fost o colaborare deosebită! Aceste momente ne arată importanța cuvântului ,,împreună” (cadru didactic, Școala Specială „C-tin Pufan”, Felicia Craciun)

„Foarte frumos! Felicitări !” (Gabriela Lefter)

„M-a impresionat profund  cum d-na educatoare (de la Grădinița de masă „Lizuca”, unde merge și Cosmin, unul dintre copiii cu autism din APCA) a explicat copiilor conștientizarea ”mânuțelor” desenate în contur: ”copiii, care este mânuța voastră și care este a lui Cosmin? Vedeți vreo diferență?” . Mi-au adus mie emoții, lacrimi în suflet, în ochi… dar vouă?… părinților greu încercați, dăruiți cu har, drag, talent, suflet chinuit, suflet înflăcărat de speranță… Presupun că, cu atât mai mult mi-e drag de voi și atât de mult mi-aș dori să pot să vă ajut, cu toată imensa mea neștiință. Mi-e drag de voi, copii sensibili.” (voluntar şi shadow, Munteanu Mușat Ionica)

„Am cunoscut-o pe această mamică adevărată… „supranaturală”. Nu este nimic exagerat,  vă spune un „inginer”, care a văzut munca acestei mame cu propriul copil… într-o pagină, pe internet. Am spus atunci: de unde are aceasta femeie atâta forță ? Este ceva într-adevar… supranatural. Puterea exemplului este definitorie pentru respectul nostru.” (tătic al unui copil cu autism, Stănică Ambrinoc)

„Aveţi dreptate! Dacă se vrea din toate părţile, autismul se poate RECUPERA!” (Popan Mariana)
 

Vă mulţumim pentru toate aceste cuvinte calde, care ne demonstrează că nu puţini ne sunt alături. Ne-am bucura să vă avem lângă noi la toate „întâlnirile”, dar, până atunci, ne găsiţi aici, pe blog, unde discuţiile pot continua, prin comentarii, ca la orice revedere faţă în faţă…