Aprilie este o luna speciala pentru AUTISM

Aprilie este o lună specială pentru noi, cei care cunoaștem o persoană cu autism. În toată lumea, în luna aprilie, persoanele cu această afecțiune și familiile lor organizează marșuri, dăruiesc fundițe albastre, fac desene pe care le împart oamenilor pe stradă sau realizează imense puzzle-uri umane.

Cu alte cuvinte, fiecare marchează în felul său Luna conștientizării autismului.

Nici noi, cei de la APCA Galați, nu vom sta deoparte. Ceea ce ne dorim este ca aceste evenimente sau activități să creeze o punte de legătură durabilă între cauza pe care noi o susținem și comunitatea gălățeană.

Pe 2 aprilie, vom marca Ziua Mondială a Conștientizării Autismului alături de partenerii noștri de suflet, care ne găzduiesc și sediul asociației, de la Școala Specială “C-tin Pufan”. În curtea instituției, alături de voluntari, părinți ai copiilor cu autism, colaboratori și cadre didactice vom întinde o pânză uriașă cu mesajul “AUTISMUL ESTE RECUPERABIL – HAI SĂ LUPTĂM ÎMPREUNĂ!”. În plus, vom dansa, vom purta cu mândrie albastru (care simbolizează la nivel mondial această afecțiune) și vom înălța spre cer baloane albastre. La inițiativă poate participa oricine crede că se identifică cu mesajul nostru.

Tot luna viitoare, vă așteptăm la un alt eveniment care ne va ajuta, de data aceasta, să atragem atenția asupra copiilor din asociația noastră și, în același timp, să strângem fonduri pentru terapiile de recupere pentru aceștia. Pe 16 aprilie, Teatrul Muzical „Nae Leonard” va găzdui un spectacol caritabil pentru copiii cu autism din APCA Galați. Spectacolul se desfășoară cu sprijinul Centrului Cultural “Dunărea de Jos” (cu participarea Secțiilor Canto, Balet și Folclor), al Școlii “C-tin Pufan” și al Grădiniței „Lizuca”. Sperăm ca la spectacol să participe toți gălățenii care vor să-i sprijine pe acești copii speciali sau care doresc să sprijine activitatea asociației nostre.
Pentru APCA Galați, Luna conștientizării autismului nu se încheie cu aceste două evenimente. Avem în plan un proiect deosebit de important, legat de problematica autismului, ale cărui detalii le punem la punct chiar în perioada aceasta!

„Mi-as dori sa am si eu copilarie”

Eu sunt Andrei şi am aproape 7 ani. Este vârsta la care copiii normali vorbesc deja, se înţeleg cu cei din jur, merg la şcoală, se joacă… se bucură de copilarie. Mi-aş dori şi eu să am copilarie, să fiu normal, să mă bucur de toată frumuseţea acestei perioade.

Sunt un copil vesel, prietenos, drăgăstos, dar ochii mei îţi “vorbesc” despre viaţa mea, despre lupta grea pe care un copil ca mine o duce de mulţi ani. Eu nu ştiu ce sunt cuvintele, pentru că nu ştiu să vorbesc… Mi-ar plăcea să pot spune măcar “mama” şi “ tata”, mi-ar plăcea să-i înţeleg pe cei din jur când îmi vorbesc, mi-ar plăcea ca eu să mă fac înţeles… Dar nu găsesc calea de comunicare şi nu înţeleg ce se petrece în jurul meu. Eu am lumea mea în care în permanenţă am nevoie de cineva lângă mine să-mi poarte de grijă. Sunt un copil cu nevoi speciale, un copil fără copilarie, cu un viitor pus sub semnul întrebării.
Asta dacă nu cumva vrei chiar tu să îl ajuţi, direcţionând cei 2 la sută sau o sumă în subcontul deschis de Asociaţia de Sprijin pentru Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi.
– Cod de identificare fiscală al entităţii non profit: 29189030
Cont bancar (IBAN): RO 31BTRL RON CRTOO G11 82 213 – Banca Transilvania, sucursala Galaţi


Pentru alte detalii, scrieţin-ne pe adresa APCA Galaţi sau contactaţi-o direct pe mama lui Andrei, la telefon 0749.558.716.

Blogul APCA Galaţi, „grădina” noastră dragă

Acum câteva zeci de minute, am surprins cu uimire că blog-ul Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi a atins impresionanta cifră de… 10.000 de accesări! 
Site-ul acesta, care a crescut odată cu asociaţia, este locul unde ne întâlnim virtual cu părinţii, cu voluntarii, cu susţinătorii noştri, dar şi cu oamenii din Galaţi care abia au aflat de noi. Site-ul acesta este un spaţiu unde, la fel ca într-o grădină, cresc toate plantele pe care noi le sădim în realitate, în proiectele şi activităţile de zi cu zi.
Sunt 10.000 de accesări pe un blog despre autism, o afecţiune despre care niciodată nu ne-am dori să auzim în jurul nostru. O afecţiune care, în realitate, face parte din viaţa cotidiană a câtorva zeci sau chiar sute de părinţi din Galaţi, a prietenilor lor, a specialiştilor care se ocupă de micuţi, în final, din viaţa comunităţii locale înseşi.
Sunt însă şi 10.000 de lecturi despre speranţă, implicare, luptă, dăruire, iar noi, APCA Galaţi, suntem aici să te sprijinim pe tine şi pe copilul tău. Mesajul pe care vrem să ţi-l transmitem prin orice articol de pe blogul nostru este unul optimist, pentru că speranţa moare ultima: „AUTISMUL ESTE RECUPERABIL, HAI SĂ LUPTĂM ÎMPREUNĂ !”
Prin tot ce-am realizat până acum, tot ce facem în prezent şi tot ce ne propunem  pentru viitor, sperăm să reuşim ÎMPREUNĂ să mai doborâm din zidul care-l separă de tine pe copilul cu autism, să-l ajutăm să beneficieze de cât mai multe ore de terapie de recuperare, să-l implicăm în cât mai multe activităţi obişnuite pentru toţi copiii de vârsta lui şi, într-un final, să-l integrăm cât mai bine în lumea noastră.

Dacă eşti părinte al unui copil cu autism, sperăm să te sprijinim cu toate informaţiile necesare la un drum atât de lung, prin grupuri de suport şi prin alte facilităţi la care nu ai fi avut acces dacă ai fi încercat de unul singur. Dar, mult mai important de atât, încercăm să îti oferim cadrul necesar care să îţi ofere şansa de a lupta pentru copilul tău special.

Pe toţi cei care ne urmăresc, ne sprijină şi ne întăresc speranţa într-un viitor mai bun, îi luăm cu noi pe acest drum. Asta fiindcă noi, părinţii copiilor cu autism, avem atâta nevoie de VOI, ceilalţi, care să-i ACCEPTE şi să-i INTEGREZE pe copiii noştri, exact aşa „speciali” cum sunt ei…

Peste alte 10.000 de accesări ale site-ului nostru poate ne vom opri iar pentru o clipă din cursa această lungă şi vom avea iar răgazul să tragem o nouă linie. Poate vom aduna şi număra alte reuşite, venite în sprijinul părinţilor din APCA şi în ajutorul copiilor noştri dragi… Vă aşteptăm pe blog!

APCA îi sprijină pe copiii cu autism şi pe părinţii lor

Dragi colaboratori şi susţinători, vrem să vă semnalăm o eventuală confuzie pe care aţi putea să o faceţi, în viitorul apropiat sau îndepărtat. Ne-aţi ajutat până acum şi suntem siguri că vreţi să vedeţi rezultatele sprijinului dvs. Credem că e datoria noastră să vă semnalăm să nu confundaţi APCA – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi,cu o asociaţie înfiinţată de circa o săptămână, „Autism Galaţi”, căreia, de altfel, îi urmăm succes în tot ce şi-a propus.
De asemenea, dacă vreţi să ne susţineţi proiectele viitoare şi pe copiii din asociaţie direcţionând cei 2 la sută, v-am ruga să fiţi atenţi la completarea datelor din Formularele 200 sau 230, deoarece asociaţia nou-înfiinţată are cont deschis tot la Banca Transilvania, precum APCA.
Nu în ultimul rând, dar la fel de important: de aproape doi ani, adresa noastră de contact este autism.galati@gmail.com (alături de voluntar.galati@gmail.com şi terapeut.galati@gmail.com ), deşi noua asociaţie poartă denumirea „Autism Galaţi”. Vă semnalăm, încă o dată, că nu este vorba despre una şi aceeaşi asociaţie. Adresa blog-ului nostru rămâne, în continuare, http://autism-galati-apca.blogspot.ro/. De asemenea, ne găsiţi şi pe pagina noastră de Facebook, APCA – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi.
V-am semnalat aceste aspecte deoarece ştim că ne cunoaşteţi realizările din ultimii aproape doi ani şi pentru că vrem să vă păstrăm colaboratori fideli în continuare. Vă invităm, să revedeţi, mai jos, câteva dintre evenimentele şi proiectele organizate de APCA – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi, de-a lungul celor aproape doi ani de la înfiinţare.
       Proiectul „Cluburile vesele”, derulat cu voluntari, pentru copiii cu autism
       Grupuri de suport pentru părinţi
       Spectacol caritabil pentru copiii cu autism, 2012.
Acestea sunt doar o parte dintre activităţile noastre. Vă mulţumim pentru încredere şi suport şi vă aşteptăm la toate celelalte proiecte ale noastre !

Workshop-ul despre autism, la mare căutare

Pe 16 martie am organizat primul dintre cele trei workshop-uri gratuite despre autism, dedicate părinţilor şi voluntarilor. Credem că a fost un real succes, datorat în primul rând prezenţei numeroase (în jur de 30 de participanţi). Ne bucură şi faptul că am avut un public variat: specialisti, cadre didactice, terapeuţi, voluntari şi, bineînţeles, părinţi – mămici, dar şi tătici. Informaţiile prezentate au fost bine structurate, însoţite de exemple concrete. Nu în ultimul rând, ne-am bucurat de spaţiul generos pus la dispoziţie de Biblioteca Judeţeană “V.A. Urechia”, prin bunăvoinţa domnului dorector Ilie Zanfir.

După workshopul pe care l-a susţinut sâmbătă, doamna psiholog Gina Seria ne-a împărtăşit: , s-au dorit a fi prima „caramida” din baza de informatii pe care ar trebui sa o detina oricine vrea sa lucreze cu astfel de copii, copii „speciali”…

Asteptam cu nerabdare si celelalte 2 workshop-uri, gandite gradual, care speram ca vor reprezenta un sprijin real pentru voluntarii din APCA Galati ( Asociatia de Sprijin Pentru Parinti si Copiii cu Autism Galati), dar si pentru parinti si toti cei prezenti.

Aşa cum vă anunţam anterior, în cadrul proiectului “Cluburile vesele la APCA”, în luna martie 2013, asociaţia noastră va oferi voluntarilor şi părinţilor din APCA, o serie de 3 workshop-uri GRATUITE , despre autism si metodele de interventie specifice .

Acestea se vor desfăşurate pe parcursul a trei săptămâni consecutive şi vor fi susţinute de psihologi cu experienţă în lucrul cu copiii cu TSA.

Scopul acestora este familiarizarea părinţilor şi voluntarilor cu metodele de intervenţie (terapia ABA, logopedie, art-terapie), activităţile şi programele de terapie, care se aplică în procesul de recuperare şi integrare a copilului cu autism.Asteptam cu nerabdare si celelalte 2 workshop-uri, gandite gradual, care speram ca vor reprezenta un sprijin real pentru voluntarii din APCA Galati ( Asociatia de Sprijin Pentru Parinti si Copiii cu Autism Galati), dar si pentru parinti si toti cei prezentiAsteptam cu nerabdare si celelalte 2 workshop-uri, gandite gradual, care speram ca vor reprezenta un sprijin real pentru voluntarii din APCA Galati ( Asociatia de Sprijin Pentru Parinti si Copiii cu Autism Galati), dar si pentru parinti si toti cei prezentiAcestea se vor desfăşurate pe parcursul a trei săptămâni consecutive şi vor fi susţinute de psihologi cu experienţă în lucrul cu copiii cu TSA.Aşa cum vă anunţam anterior, în cadrul proiectului “Cluburile vesele la APCA”, în luna martie 2013, asociaţia noastră va oferi voluntarilor şi părinţilor din APCA, o serie de 3 workshop-uri GRATUITE , despre autism si metodele de interventie specifice“Mă bucur că, astazi, pentru câteva ore, am fost împreună cu persoane interesate, deschise să înveţe cum pot fi de ajutor copiilor cu TSA. Interesul celor prezenţi a fost evident, prin felul în care s-au angajat în exerciţiile propuse şi prin întrebările adresate. A fost un grup dinamic, receptiv la noţiunile ştinţifice prezentate. Sper să ne revedem, pentru a dezvolta noi strategii în terapia de recuperare a copiilor cu autism.”

Vă aşteptăm şi sâmbăta viitoare, de la ora 10,00, la Biblioteca “V.A. Urechia”, la următorul workshop gratuit, la care şi-au anunţat prezenţa şi mai multe persoane. Tema lui este “Piloni de sprijin în terapie: familia şi logopedia” şi va fi susţinut de psih. Adriana Sirbu.

Gazduiti de Biblioteca „V.A. Urechia”

Am fost pur şi simplu asaltaţi de solicitările venite din partea părinţilor şi a voluntarilor de a participa la workshop-urile noastre gratuite despre autism, care încep mâine. Pentru că sunt mai mulţi cursanţi decât ne-am aşteptat, vă anunţăm şi pe această cale că cele trei întâlniri vor fi găzduite într-un spaţiu mai generos, de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi.
Îi mulţumim în mod special domnului director al bibliotecii, Ilie Zanfir, care a fost extrem de receptiv la solicitarea noastră şi deschis colaborării cu APCA Galaţi.
Pe mâine, la sediul central al bibliotecii ! Vă aşteptăm cu drag !

Cursuri gratuite de înot pentru copiii cu autism

Începând cu această lună, copiii cu autism din APCA Galaţi vor beneficia, gratuit, de cursuri de înot. Aceştia vor putea face, lunar, exerciţii extrem de benefice pentru dezvoltarea lor psiho-motorie.

Cursurile de înot completează cum nu se poate mai bine activităţile de socializare în care sunt antrenaţi copiii. Grupurile de socializare sunt găzduite de mai bine de un an de partenerii de suflet ai APCA de la Sala de Joacă „Paul şi Andra” din Galaţi.

Pe lângă toate acestea, toţi copiii din APCA beneficiază săptămânal şi de orele de terapie gratuită, în cadrul proiectului „Cluburile vesele de la APCA”, desfăşurat la sediul asociaţiei, alături de terapeuţii noştri voluntari.

Dacă doreşti să-ţi înscrii copilul la toate aceste activităţi, ne poţi vizita în fiecare joi (între 10,30 -12,30) la sediul asociaţiei (Şcoala Specială „C-tin Pufan”, et 2, lângă Liceul Metalurigic) sau ne poţi trimite un email despre tine şi copilul tau „special” la autism.galati@gmail.com.

„Un copil năzdrăvan”

Primele semne de întrebare au apărut când am observat o întarziere a vorbirii. Înacel moment nu am ştiut căse poate interveni  activ pentru recuperare. Exemplele de copii care au vorbit mai târziu au prelungit starea de inconştienţă în care eram. Astfel, am ajuns la 5 ani şi apoi am intrat în panică.

În toamnă trebuia să mergem la gradiniţă şi noi nu ştiam exact  în ce stadiu de dezvoltare ne aflam. Posibilitatea de a exista şi elemente de autism ne-a speriat şi mai mult, deşi medicul ne încuraja că este un copil cu intelect normal.

După începerea terapiei, Teo a înregistrat progrese evidente, astfel încât speranţa că putem recupera foarte repede a crescut de la lunăla lună. Este un copil năzdrăvan, pentru că, asemenea cocoşului din povestea “Punguţa cu doi bani’’, a înghiţit programele din terapie, unul cate unul şi destul de rapid. 

Tata nu avea prea multă răbdare cu un copil care lupta şi chiar reuşea, apropierea de copiii din grădiniţăera un obiectiv urgent şi nemilos de apropiat.

La intrarea în grădiniţă, Teo ştia cum îl cheamă şi unde locuieşte, dar nu punea întrebări. D-na educatoare ne-a încurajat la inceput, dar în scurt timp relaţia a devenit mai mult decât rece, iar speranţele noastre s-au prăbuşit. Cu toate acestea, Teo face în continuare progrese, mai ales pe socializare, şi chiar începe săpună întrebări. Teama de o stigmatizare nedreaptă şi sfaturile de a merge la o grădiniţă pentru copii cu nevoi speciale ne+au descurajat şi mai mult.

Timpul a lucrat însă în favoarea noastră. Am fost cu Teo la o grădiniţăspecială, dar o doamnă cu suflet ne-a confirmat că locul lui nu este acolo. Mulţumim celor care ne-au susţinut permanent, mai ales când noi nu aveam curajul să mai sperăm. Dacăpână acum credeam că o să cerşim dreptul de a mai sta un an în grădiniţă, acum avem curajul săspunem că la toamnămergem la şcoală în grupa pregătitoare.

Acum nu vrem să acceptăm că poate luptăm cu o formă de autism. Dar peste ani, poate vom accepta acest lucru şi vom putea considera cazul nostru un exemplu de recuperare reuşită, spunâmd “Am muncit şi am învins, Teo este năzdrăvanul lui tata. Numai noi doi ştim prin ce am trecut…”
Mulţumim Nicoletei pentru cel mai frumos compliment: “Vorbăreţul Teo”.
Semnat: Mama lui Teo

 
Dacă vrei să îl susţii pe Teo, poţi dona o sumă de bani sau poţi direcţiona cei 2 la sută din impozitul anual de venit în următorul subcont deschis de APCA:

Asociaţia de Sprijin pentru Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi 
– Cod de identificare fiscală al entităţii non profit: 29189030
Cont bancar (IBAN): RO 96 BTRL RON CRT 00G1182207

Telefon contact: 0766417353

„Autismul mi-a furat copilăria”

„Mă numesc Alexandru Mihai şi am 5 ani şi 2 luni. La 3 ani şi 8 luni am fost diagnosticat doar cu întârziere în dezvoltarea limbajului. Asta pentru ca, un an mai târziu, umblând din doctor în doctor, să primesc diagnosticul de autism atipic.

AUTISMUL mi-a furat copilăria… mi-a furat şansa de a şti să mă bucur de tot ce mă înconjoară, mi-a furat şansa de a fi un copil  normal…

AUTISMUL le-a furat zâmbetul de pe buze părinţilor mei şi i-a împins intr-o lupta grea… lupta cu autismul! Recupererea mea nu e ușoară, dar de când am început orele de terapie și logopedie se văd rezultate semnificative. Dacă până mai ieri nu scoteam niciun cuvant “corect”, azi mă pot lăuda că am învățat destul de multe și le înțeleg și sensul.

Lupt din toate puterile pentru ca părinții, terapeuții, coordonatorii să fie mândri de rezultatele mele și astfel să le răsplătesc și munca lor. VREAU să ies din carapacea asta numită autism și de aceea vă rog să contribuiți și voi la recuperarea mea, direcționând cei 2% din impozitul pe venit! Vă mulțumesc tuturor!”
 
Dacă te-ai hotărât să îl ajuţi pe Alexandru, donează cei 2% sau o sumă de bani în contul RO17 BTRLRONCRT00G118220C, deschis pe numele Asociaţiei APCA, la Banca Transilvania, sucursala Galaţi (cod de înregistrare fiscală 29189030). De implicarea ta depinde enorm modul cum va arăta viitorul unui copil cu autism!

Pentru alte informaţii sau pentru a lua legătura cu familia sa, vă rugăm să contactaţi Asociaţia APCA, la autism.galati@gmail.com sau la telefon 0752.675.454 (președinte APCA, Nicoleta Lupoae).

Un înger de băiat

“Sebastian-Alexandru este numele băieţelului nostru de 2 ani, pe care l-am aşteptat foarte mult. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest înger de copil care a reuşit să ne umple inimile şi casa de bucurie. Din păcate, în mai 2012 am descoperit că acest înger de copil are o întârziere în dezvoltarea limbajului cu elemente din spectru autist.

De atunci, viaţa noastră s-a schimbat foarte mult, iar noi facem tot ce se poate ca Sebastian-Alexandru să recupereze această întarziere, prin terapia ABA.

După cum cred că bine ştiţi, terapia necesită multe ore de lucru, materiale didactice şi terapie logopedică. Datorită orelor de terapie, am reuşit să comunicăm şi să facem progrese mici şi semnificative, iar pentru noi, cei din familie, este o bucurie. Sperăm ca bucuria noastră să nu se termine aici, când prograsele lui Sebi sunt încurajatoare. Speram ca tu să ne poţi ajuta, direcţionând cei 2 % din impozitul pe venit.”

Semnat: Mama lui Sebastian Alexandru

Dacă te decizi să îl susţii pe Sebastian Alexandru, poţi vira cei 2 la sută sau o sumă de bani în subcontul său, RO47 BTRL RONC RT00 G118 2216, deschis la Banca Transilvania sucursala Galaţi, de către Asociaţia de Sprijin pentru Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi (Cod de înregistrare fiscală: 29189030).

Workshop-uri gratuite pentru voluntari şi părinţi, organizate de APCA

Aşa cum vă anunţam anterior, în cadrul proiectului “Cluburile vesele la APCA”, în luna martie 2013, asociaţia noastră va oferi voluntarilor şi părinţilor din APCA, o serie de 3 workshop-uri de formare GRATUITE. Acestea se vor desfăşurate pe parcursul a trei săptămâni consecutive şi vor fi susţinute de psihologi cu experienţă în lucrul cu copiii cu TSA. 


Prin aceste workspop-uri, APCA speră să vină în sprijinul părinţilor şi al voluntarilor

Scopul acestora este familiarizarea părinţilor şi voluntarilor cu metodele de intervenţie (terapia ABA, logopedie, art-terapie), activităţile şi programele de terapie, care se aplică în procesul de recuperare şi integrare a copilului cu autism.

Din cauza locurilor limitate (maxim 25 pe serie), vă rugăm să vă anunţaţi intenţia participării dvs., la adresa autism.galati@gmail.com sau voluntar.galati@gmail.com. Se oferă diplomă de participare după parcurgerea integrală a celor trei workshopuri consecutive de formare.

Acest demers extrem de important, venit în sprijinul părinţilor din asociaţie, dar şi al voluntarilor care doresc să-i ajute pe copiii înscrişi în APCA, a fost posibil şi datorită generozităţii dvs., toţi cei care aţi donat în urna amplasată lângă mărţişoarele oferite în prag de primăvară, de copiii noştri speciali. Pe lângă aceasta, va ramane în continuare la dispoziţie, pe tot parcursul anului, şi urna asociaţiei, amplasată la ieşirea din Magazinul Metro Cash& Carry Galaţi, unde puteţi face o minimă donaţie pentru sprijinirea activităţilor noastre viitoare.

Structura celor 3 workshop-uri GRATUITE este următoarea:

Modul I (16 martie2013) – “Lucrând eficient cu copiii cu autism”
Trainer – Psih. Gina Seria

Principalele subiecte abordate:
– Caracteristici ale autismului
– Formarea echipei şi rolul acesteia
– Elemente preterapie
– Reguli specifice în lucrul unu-la-unu cu copilul folosind principiile ABA
– Etape de bază ale terapiei ABA
– Dezvoltarea copilului folosind art-terapia, individual sau în cadrul grupului de copii

Durata: 5 ore (10,00 – 15,00)
Locaţie: Sediul Asociației de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați – str. 1 Decembrie 1918, nr. 25 (Școala Specială Nr. 2 „Constantin Pufan” – etaj 2, lângă Liceul „Metalurgic”)

Modul II (23 Martie 2013) – „Piloni de sprijin în terapie: familia şs logopedia”
Trainer – Psih. Adriana Sirbu

Principalele subiecte abordate:
– Copilul ca individ – temperamentul şi stilul individual al copilului şi influenţa familiei asupra copilului
– Dezvoltarea şi adaptarea abilităţilor generale pentru viaţă ale unui părinte de copil autist
– Impunerea limitelor, concepţia asupra disciplinei
– Metode şi procedee folosite în terapia logopedică
– Cum se desfăşoară o şedinţă de logopedie
– Aplicaţii practice şi studii de caz

Durata: 5 ore (10,00 – 15,00)
LocaŢie: Sediul Asociației de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) – str. 1 Decembrie 1918, nr. 25 (Școala Specială Nr.2 „Constantin Pufan” – etaj 2, lângă Liceul „Metalurgic”)

Modulul III (30 Martie 2013)- “Terapia copiilor cu TSA – de la teorie la practică“
Trainer – Psih. Mioara Chirica

Principalele subiecte abordate:
– Exemplu concret plan de intervenţie
– Organizarea terapiei
– Programe de lucru şi modele de predare
– Dificultăţi în rularea programelor şi sugestii pentru rezolvarea acestora
– Jocuri de rol (terapeut-copil)
– Întrebări şi răspunsuri după parcurgerea celor trei workshop-uri – CONCLUZII.

Durata: 5 ore (10,00 – 15,00)
Locaţie: Sediul Asociației de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) – str. 1 Decembrie 1918, nr. 25 (Școala Specială Nr.2 „Constantin Pufan” – etaj 2, lângă Liceul „Metalurgic”)

Nu se acordă credite din partea Colegiului Psihologilor.
Se oferă diplomă de participare şi suport de curs.

“Doctorii ne-au sfătuit să îl ducem în parc”

Acum şi în orice altă zi, poţi face o faptă bună, poţi împlini un vis, poţi dărui o speranţă iar în viitor poţi fi mândru că şi datorită ţie, Răzvan-Christian, un copil minunat diagnosticat cu autism, va putea atinge un grad ridicat de recuperare şi integrare.
Răzvan- Christian este un îngeraş vesel, energic, afectuos, cu potenţial, cu dorinţa puternică de a învăţa şi a recupera foarte mult.
Din martie anul trecut 2012, de când am aflat diagnosticul lui Răzvan, noi, părinţii ne-am mobilizat, am căutat ajutor şi am început terapia imediat cu tot ce implică ea: terapeuţi, logoped, coordonator Bucureşti, materiale didactice, tratament şi multe alte lucruri extrem de necesare unui copil cu autism. Am cautat informaţii, am mers la cursuri şi conferinţe ABApentru a afla raspunsuri la întrebari ce nu conteneau să apară.
Pentru noi, gândul că ar putea întrerupe terapia ar fi o lovitura extrem de dură, ceva greu de descris în cuvinte, s-ar nărui totul, ne-ar spulbera visul în care credem cu tărie, acela că Răzvan va reuşi să învingă autismul.
Dupa 1 an şi 8 luni de terapie zilnic, progresele lui Răzvan nu au întîâziat să apară şi să ne încălzească sufletul nostru de părinte, să ne dea speranţa şi puterea de a merge mai departe.
Terapia de recuperare ABA, singura care dă rezultate, costă enorm de mult pentru noi şi trebuie făcută intensiv, pe termen lung, fără întreruperi, riguros organizată, de dimineaţa până seara.
Deşi drumul este încă foarte lung  şi nu ştim ce va fi în viitor, noi niciodată nu vom renunţa la luptă, la credinţa şi speranţa că totul va fi bine.
Costurile terapiei presupun un efort financiar foarte greu de susţinut de noi, pe lângă celelalte cheltuieli pe care le are orice familie.
Dacă nu am fi avut sprijinul celor dragi, al rudelor, prietenilor, oamenilor cu sufletul deosebit, nu am fi reuşit să ne bucurăm astăzi de progresele lui Răzvan.
Timpul în care noi putem face ceva pentru Răzvan este extrem de preţios! Răzvan nu poate face nimic singur, nu are instinctul de a face lucrurile pur şi simplu, ci trebuie ajutat să înveţe prin sute de repetiţii.
Împreună cu ajutorul vostru, al tuturor, putem schimba lucrurile şi putem învinge autismul pentru ca mai târziu să avem mulţumirea că am putut salva un copil atât de minunat şi fără nici o vină, cum este dragul nostru Răzvan-Christian.
Pentru a obţine cele mai bune rezultate şi a-şi atinge potențialul maxim, Răzvan are nevoie în continuare de o intervenţie intensivă, de calitate, cu persoane specializate, cu experienţă, extrem de implicate, de suplimentarea orelor de terapie şi de multă muncă până la dobândirea abilităţilor specifice vârstei.  
Răzvan este o binecuvântare, un dar divin, o minune de la Dumnezeu care merită tot efortul şi toate sacrificiile din partea noastră.
Ne dorim din suflet ca într-o zi Răzvan să se bucure de frumosul ce îl înconjoară, să depăşească toate obstacolele şi într-o zi să vă poată mulţumi chiar el pentru realizările lui.
Dumnezeu să vă dea tuturor multă sănătate, iar nouă, pe lângă sănătatea atât de importantă, să ne dea putere, multă răbdare, energia necesară şi multe progrese lui Răzvănuş! 
Cu recunoştinţă şi deosebit respect, le mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături, fără de care nu am fi reuşit să ajungem până în acest moment, oamenilor cu suflet pe care i-am cunoscut la APCA şi nu în ultimul rând celor care vor să ne susţină pe viitor!


Dacă vrei să-l ajuţi pe Răzvan, poţi direcţiona cei 2% din impozitul anual pe venit completând formularul 230 sau poţi dona o suma de bani către “Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi”, pe numele Nimerincu Răzvan-Christian, în subcontul RO15 BTRL 0180 1205 G118 2202 – Banca Transilvania, Sucursala Galaţi.
Pentru alte informaţii şi datele necesare completării formularului 230 ne puteti trimite email pe razvan.christian@yahoo.com.

Vă mulţumim din tot sufletul tuturor !