Toamna se numara… rezultatele !

În ultima perioadă am avut mai multe evenimente şi activităţi importante în cadrul asociaţiei, iar rezultatele sunt şi ele pe măsura !


Orele de socializare gratuite, de care beneficiază copiii din asociaţie, au devenit din ce în ce mai animate şi, de la o întâlnire la alta, ei adună experienţe utile şi amintiri dintre cele mai frumoase.

Coordonate de d-na psiholog Adriana Sarbu, grupurile de suport gratuite pentru părinţi au început să capete continuitate, la fel ca majoritatea activităţilor desfăşurate în asociaţie. Iar acest lucru nu poate decât să ne bucure !

Voluntarii noştri revin cu drag la asociaţie şi primim de la ei mesaje de suflet: „Vă mulţumim pentru experienţele de viaţă trăite alături de aceşti copii!” Tot din suflet, le mulţumim şi noi pentru implicarea şi dăruirea de care dau dovadă.

Orele de terapie ocupaţională s-au extins din ce în ce mai mult, astfel că, zilele acestea, în parteneriat cu Şcoala „C-tin Pufan”  (unde am primit şi a doua sală pentru sediul asociaţiei), am organizat şi o activitate filmată, alături de voluntari şi de d-ne pishopedagog din aceeaşi şcoală.

Şi, foarte important, părinţii au beneficiat gratuit de un curs de logopedie extrem de reuşit, susţinut de trainer Gina Seria – psihoterapeut, căreia îi mulţumim în mod deosebit pentru tot efortul depus. În afară de alţi terapeţi, la acest curs au participat 14 părinţi din cadrul asociaţiei, cărora cu siguranţă informaţiile asimilate în timpul cursului le vor fi de un real sprijin şi ajutor în terapia micuţilor lor.
 
În fiecare lună vin către asociaţie tot mai mulţi părinti noi, astfel că, în prezent, asociaţia numără în jur de 30 de membri. Fapt care ne motivează să continuăm demersurile noastre şi să creionăm proiecte din ce în ce mai importante.
   
Deocamdată, această toamnă se dovedeşte a fi bogată în rezultate.
Imagini numeroase de la activităţile noastre găsiţi pe pagina noastră de Facebook, APCA – Asociatia de Sprijin pentru Parintii si Copiii cu Autism.